Denisa Crăciun

O firmă românească va vinde produse agricole printr-un nou serviciu eMAG

Thumbnail

Românii vor putea cumpăra online mezeluri feliate și ouă prin noua platforma lansată de eMAG, freshful.ro, după ce o firmă românească, ce comercializează astfel de alimente, a încheiat un parteneriat cu compania de comerț online.

Cooperativa Țara Mea își va vinde online produsele românești disponibile sub brandul „Țara Mea”, pe freshful.ro by eMAG, începând cu luna noiembrie 2021.

În 2021, firma, care comercializează mezeluri și produse din lapte, a extins parteneriatele cu marile magazine pe segmentul de legume și fructe și a ajutat, astfel, micii producători locali, cărora susține că le garantează siguranța cantităților cultivate și vândute.

Programul include 237 de fermieri care vor asigura peste 9.000 de tone de fructe și legume în perioada mai - octombrie 2021, existând posibilitatea să fie extins pe termen mai lung.

„Ne bucurăm că putem să fim aproape de clienții noștri și că am găsit un partener puternic, așa cum este eMAG pentru a îndelini acest deziderat. Comerțul tradițional rămâne încă o componentă importantă din consum , însă în ultima perioadă, și pe fondul Pandemiei, dar și pentru că este o evoluție firească, e-commerce-ul a crescut semnificativ. În acest context, preocuparea noastră este nu doar să oferim românilor cele mai bune produse autohtone, ci să le și facilităm accesul la acestea, prin prețuri decente, dar și prin platforme adaptate cerințelor lor”, a spus Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea.

Despre „Țara Mea”

Țara Mea susține că este una dintre cele mai mari cooperative agricole  din România, cu peste 1.000 de fermieri membri, care desfășoară activități pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor și până la producția de carne de porc și pasăre, produse finite și băcănie.

De la finalul anului 2016, brandul „Țara Mea” include o gamă largă de produse - legume şi fructe, conserve, carne de porc, carne de pasăre, ouă, lactate si brânzeturi, produse de morărit si panificaţie, precum şi altele. 

Cooperativa își desfasoară activitatea în județele Arad, Brașov, Giurgiu, Satu-Mare, Buzău, Olt, Hunedoara, Galați, Prahova, Călărași și în Municipiul București și asigură circa 4.000 de locuri de muncă.

Despre eMAG

eMAG a fost lansat în anul 2001, de către Radu ApostolescuDan Teodosescu și Bogdan Vlad. Începând din anul 2012, fondul de investiții sud-african Naspers a preluat pachetul majoritar de acțiuni. Iulian Stanciu este acționar minoritar, cei trei fondatori ieșind din firmă, între timp.

eMAG a lansat de curând serviciul Freshful, un hypermarket online cu livrare rapidă a produselor alimentare proaspete și care este accesibil începând cu 21 octombrie 2021 pentru locuitorii din București și Ilfov.

Freshful este un serviciu în care eMAG a investit peste 5 milioane de euro pentru tehnologia, operațiunile și depozitul propriu frigorific, și prin care oamenii din București și Ilfov își pot face online cumpărăturile de zi cu zi, în special cele alimentare.

Aplicația de mobil Freshful este momentan disponibilă pe iOS și va fi lansată și pentru Android în perioada următoare.

Pe platformă se găsesc peste 18.000 produse, de la fructe, legume, carne, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi, până la articole de uz casnic pentru nevoile zilnice.

Clienții vor putea cumpăra și pâine cu maia și ingrediente 100% românești.

Freshful vrea să strângă într-un singur loc mii de produse proaspete de la producători locali și fermieri români, alături de o selecție importantă de articole BIO și ECO.

Utilizatorii au la dispoziție și opțiuni de livrare în funcție de stilul de viață: livrare rapidă în 2 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată pentru următoarele zile în intervale începând cu 30 minute.

Citește și

 

 

Parallax

Vizualizari
540
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri