Denisa Crăciun

Concedieri în tech 2023: Amazon disponibilizează alți 180 de angajați

amazon

O nouă rundă de concedieri la Amazon: gigantul tech american va disponibiliza peste 180 de angajați de la divizia sa de jocuri video.

Compania, care are peste 4.000 de salariați și în România, va renunța la anumite „părți ale afacerii” care se concetrează pe streaming și va pune accent pe dezvoltarea propriilor jocuri, potrivit CNBC.

Noile schimbări făcute de Amazon includ și închiderea canalului Crown, de pe Twitch, și Game Growth care îi ajută pe producătorii de jocuri să își comercializeze produsele, conform The Verge.

„Știu că este o veste dificilă și că impactul va fi resimțit pe scară largă. Nu te simți niciodată bine să-ți iei „la revedere” de la colegi. Nu este o decizie la care echipa de conducere a ajuns rapid; a fost rezultatul unor considerații ample”, a spus Christoph Hartmann, vicepreședinte Amazon Games, într-un mail transmis luni către angajații disponibilizați.

Este cea mai recentă rundă de concedieri a companiei, după ce în 2023, în luna martie, scriam pe StartupCafe.ro că Amazon are în plan să renunțe la 9.000 de angajați. La scurt timp, în luna aprilie, a disponibilizat o parte din salariații săi de la divizia de cloud computing şi resurse umane.

„După restructurările din aprilie, a devenit clar că trebuie să ne concentrăm resursele și mai mult pe zonele care cresc și au cel mai mare potențial”, a mai spus Hartmann în mail-ul către angajați citat de Reuters.

Acum, compania se va concentra pe următoarele sale lansări, precum Throne and Liberty, Blue Protocol, și pe jocuri ca Tomb Raider sau The Lord of the Rings.

Amintim că Amazon a mai făcut o rundă de disponibilizări la începutul acestui an, care a afectat aproape 18.000 de salariați.

Gigantul american de e-commerce deține în România un centru de dezvoltare IT, prin firma sa Amazon Development Center SRL, de la Iași. În 2022, compania a avut un număr mediu de 4.234 angajați și a realizat o cifră de afaceri de 616,7 milioane de lei. 

Parallax

Vizualizari
1479
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri