Claudiu Zamfir
Atât patronatele, cât și sindicatele vor creșterea salariului minim pe economie, doar procentele diferă - a declarat, miercuri, premierul Florin Cîțu.
Marți, prim-ministrul avusese o discuție cu reprezentanții patronilor și ai sindicaliștilor în Consiliul Tripartit.
Potrivit premierului, patronii vor o majorare a salariului minim cu 8%, iar sindicaliștii cu 10%. „Erau la patronate 8% şi în partea cealaltă 10. Eu zic că putem să ne înţelegem”, a spus Florn Cîțu, miercuri, la Ploiești, citat de News.ro.
„Eu am spus de fiecare dată că trebuie să fie o formulă transparentă să ţină cont de condiţiile economice şi să fie o decizie pe care o luăm şi nu o mai schimbăm în fiecare an. Aveam două obiective în discuţia de ieri şi amândouă sunt atinse. Unu: salariul minim să nu mai fie un instrument politic şi de acord au fost şi patronatele şi sindicatele. Doi - şi aici surprinzător vă spun, propunerea creşterii salariului minim a venit în primul rând de la patronate, deci a fost uşor să cădem de acord că trebuie să crească. Aici, la procente, încă este o diferenţă nu foarte mare între patronate şi sindicate şi după ce agreăm formula care să fie folosită în fiecare an vom adopta”, a mai spus prim-ministrul Florin Cîţu.
Anterior, PSD ceruse guvernului să crească salariul minim brut de la 2.300 de lei la 2.500 de lei, dar imediat.
În prezent, salariul minim brut este de 2300 de lei. La acest nivel, angajatul primește un salariu net (în mână) de 1386 lei, iar angajatorul suportă un cost salarial total de 2352 lei (salariul complet), în anul 2021.
De asemenea, este în vigoare și salariul minim pentru lucrătorii cu studii superioare, de 2350 de lei brut. La acest nivel salarial, remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.
Prin creșterea salariului minim pe economie, ar urma să se elimine practic salariul minim difereniat pentru angajații cu studii superioare.
Calculele acestea sunt făcute pe baza nivelului actual al taxelor și nu sunt aplicate și deducerile persoanle pentru angajații cu persoane în întreținere (care mai cresc ușor salariul net).
Între timp, un euro a ajuns să fie cotat la 4,9479 lei, miercuri, 8 septembrie, la cursul oficial afișat de BNR.