CZ

Premierul Ciolos: Oamenii din zona Deltei Dunarii "nu stiu sa isi pregateasca proiecte" pe fonduri europene

Imagine principala
Premierul Ciolos: Oamenii din zona Deltei Dunarii "nu stiu sa isi pregateasca proiecte" pe fonduri europene
Oamenii din zona Deltei Dunarii nu stiu sa isi pregateasca proiecte pe fonduri europene si au acces dificil la resursele de care au nevoie sa-si asigure cofinantarea, a declarat, luni, la Tulcea, premierul Dacian Ciolos.

El a declarat ca este nevoie ca si particularii din Delta sa poata atrage fonduri europene pentru mici afaceri, nu doar autoritatile, care fac proiete de infrastructura.

"Mi-as dori ca, dincolo de proiectele mari de investitii, sa gasim solutiile cele mai adaptate pentru ca si oamenii care traiesc in Delta sa aiba acces la aceste resurse. Ei, de multe ori, au acces mai greu, pentru ca nu stiu sa isi pregateasca proiecte, pentru ca pragurile minime sunt prea ridicate, au nevoie de cofinantare, de acces la credite bancare si asa mai departe" - a spus premierul Ciolos, potrivit unui comunicat transmis StartupCafe, de Guvern.

Prim-ministrul a cerut crearea unor "echipe de facilitatori" care sa-i ajute pe locuitorii din Delta Dunarii sa deruleze proiecte europene.  

"Trebuie gasite solutii astfel incat sa poata avea acces la fonduri si familiile, prin punerea in valoare a patrimoniului arhitectural, patrimoniului culinar, pentru a combina activitatea turistica cu specificul local. Pentru toate acestea, va fi nevoie de mai mult decat fonduri, va fi nevoie si de echipe de facilitatori care sa-i ajute pe acesti beneficiari mai mici, incat sa poata simti acest potential de dezvoltare si oamenii care traiesc acolo", a explicat Dacian Ciolos.

Premierul Dacian Ciolos a participat luni, la Tulcea, la dezbaterea Strategiei integrate de dezvoltare durabila a Deltei Dunarii.

Scopul procesului de consultare asupra Strategiei este acela ca documentul final sa asigure un echilibru intre proiectele publice si cele private, dar si intre prioritatile de finantare.

In abordarea Guvernului, strategia trebuie sa tina cont atat de infrastructura de transport, cat si de cea sociala si de mediu, in scopul de a implementa proiecte care sa asigure dezvoltarea economica durabila a Deltei.

De asemenea, conservarea patrimoniului cultural si pastrarea traditiilor trebuie sa reprezinte un element esential al Strategiei, mai spune Guvernul

Prin instrumentul Investitia Teritoriala Integrata Delta Dunarii se pun la dispozitie fonduri de peste 1 miliard de euro pentru dezvoltarea regiunii.

Banii sunt insa asigurati tot prin programele operationale de fonduri europene, gestionate de diverse ministere.

Conform unei prezentari mai vechi de la Guvern, instrumentul finanteaza in special proiecte mari de infrastructura, derulate de institutii publice.

Si privatii au, insa, ceva bani alocati, pe verticala, prin acest instrument, care canalizeaza, catre Delta Dunarii, 1,1 miliarde de euro, din mai multe programe operationale.

Pentru antreprenoriat, sunt disponibili bani europeni in Programul National de Dezvoltare Rurala, Programul Operational Pescuit, Programul Operational Competitivitate etc.

Descarca de AICI prezentarea cu alocarile de bani europeni prin instrumentul dedicat Deltei Dunarii
Parallax

Vizualizari
36
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
cum ?! nu stiu ????? cursuri ati organizat ?sau ati crezut ca romanii s-au nascut invatzati ?

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri