Denisa Crăciun

Propuneri de proiecte cu bani de la bugetul local pentru dezvoltarea orașului, într-o platformă dezvoltată de IT-iști voluntari

Thumbnail

O organizație românească non-profit, care susține că reunește aproape 2.000 de specialiști și pasionați de IT, lansează o platformă digitală unde cetățenii pot depune propuneri de proiecte cu bani de la bugetul local pentru dezvoltarea orașului.

Asociația Code for Romania lansează Bugetare Participativă, o platformă care va permite oamenilor să se implice în mod direct în deciziile luate pentru dezvoltarea localității lor.

Soluția face parte dintr-un ecosistem proiectat de organizație pentru administrația publică locală și reutilizează Consul, un software open-source, care a fost folosit de administrațiile a peste 135 de orașe din 35 de țări din lume, susține asociația într-un comunicat transmis luni StartupCafe.ro.

Platforma Bugetare Participativă a adaptat acest software la nevoile administrației publice din România și este implementat gratuit de asociație pentru fiecare primărie.

În decembrie 2020, Code for Romania a anunțat că are un plan de digitalizare a României pe 5 ani, care acoperă 5 domenii cheie: sănătate, educație, mediu, protecția grupurilor vulnerabile și participare civică.

Până acum, organizația spune că a proiectat 170 de soluții dintre care 25 au fost finalizate și alte 21 sunt deja în lucru. Bugetare Participativă este a 26-a soluție live din planul acestora.

Primăria Municipiului Brașov, partener startegic în acest proiect, va fi prima care va implementa soluția dezvoltată de Code for Romania.

„Nevoile unei primării nu sunt esențial diferite de ale alteia, așa că putem construi o singură dată și reutiliza la nivel național un software de management al parcărilor, de registratură sau de sesizări. Acesta este modelul sănătos de digitalizare, model pe care îl vedem pus în aplicare prin Consul și Bugetare Participativă. De azi, Primăria Brașov reutilizează o soluție construită de Primăria Madrid, soluție pe care o poate prelua orice altă primărie din România”, a spus Bogdan Ivănel, co-fondator și CEO Code for Romania.

Code for Romania este o organizație non-profit înființată în 2016, care dezvoltă gratuit soluții digitale pentru a rezolva probleme sociale.

Asociația a creat voluntar în 2020 portalul Stirioficiale.ro și alte proiecte adoptate inclusiv de autorități în lupta anti-COVID-19.

Parallax

Vizualizari
499
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri