Daria Botez

LISTĂ: 15 idei de afaceri calificate într-un accelerator românesc pentru startup-uri tech „verzi”

accelerator

Au fost selectate 15 idei de afaceri la un program de accelerare din România pentru startup-uri „verzi” de tehnologie.

Programul de accelerare din România este destinat startup-urilor cu soluții tech din domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.

Cele 15 startup-uri greentech calificate în programul de accelerare Romania ClimAccelerator 2024, la categoria Idea Stage, sunt:

  1. Anlu Metal Design Studio utilizează elementele greu reciclabile precum deșeurile din bureți care, în combinație cu alte articole ceramice, reciclate într-o anumită proporție, se transformă în materiale reciclate, versatile din punct de vedere al impactului de mediu și ușor de folosit în construcții, arhitectură sau design interior.
  2. Climate Change Race vizează organizarea unui eveniment care îmbină adrenalina curselor cu obstacole cu educația ecologică, oferind participanților o experiență imersivă și practică despre impactul schimbărilor climatice.
  3. CycleUP dezvoltă o platformă digitală de matching B2B pentru o economie circulară pentru producători și procesatori din diverse industrii (agricultură, industria alimentară, cea de cosmetice și energie) în căutare de resurse secundare. Startupul a câștigat Climathon Timișoara 2024.
  4. Garden in a Box propune grădini urbane modulare configurabile care acționează ca „adăposturi naturale de răcire" ce reduc impactul insulelor de căldură urbană pentru industria HORECA și nu numai. Startupul a câștigat Climathon Iași 2024.
  5. Glosus vrea să ajute companiile medii și mari să își calculeze, într-un mod simplu, emisiile de carbon și gestiunea acestora. Din 2025, companiile mijlocii și mari vor trebui să raporteze calculul de emisii.
  6. GreenDAO dezvoltă o platformă non-profit de comerț pentru mici companii, artizani și producători locali, facilitându-le accesul la infrastructură verde, precum panouri solare, mașini electrice și sisteme de management al apei.
  7. LEDSIO urmărește crearea unor grădini în holurile sau pe acoperișurile blocurilor oferind locatarilor acces la alimente bio pe tot parcursul anului.
  8. MeraValor vizează valorificarea tescovinei de mere prin produse funcționale cu un aport nutritiv ridicat, 100 % naturale, precum pudra de tescovină, dulceața și înghețata. Startupul a câștigat Climathon Cluj-Napoca 2024.
  9. Pasidera are în vedere dezvoltarea unui afterschool pasiv realizat dintr-un material nou, CLT (Cross-Laminated Timber), ce reduce poluarea cauzată de șantiere. Startupul a fost câștigătorul Climathon București 2024.
  10. Peculiar Spirit creează un brand de haine sustenabil, care utilizează materiale upcycled și implementează tipare zero waste pentru a reduce deșeurile textile, oferind în același timp piese durabile și eco-friendly.
  11. Pedala Defensivă propune o soluție de mobilitate urbană care permite utilizatorilor să pedaleze în siguranță, prin traininguri dedicate și navigare optimizată, chiar și în absența unor îmbunătățiri în infrastructura pentru biciclete.
  12. PowerForEveryone dorește dezvoltarea unui dispozitiv de energie regenerabilă pentru locuințe. Dispozitivul folosește forța gravitațională în sistemul de producție al curentului electric.
  13. ReNature urmărește realizarea unei platforme online dedicată pasionaților de grădinărit urban. Platforma oferă o gamă variată de kituri personalizate pentru înverzirea balcoanelor și teraselor.
  14. Șercan Zmeul Zmeilor are în vedere realizarea unui prototip funcțional pentru explorarea energiei eoliene, ca alternativă la turbinele eoliene convenționale.
  15. Vintage Things - Future Power au în vedere colectarea obiectelor pe care oamenii le aruncă, pe care vor să le revalorifice și reutilizeze ca obiecte de artă, în magazinul de vânzare propriu. Materialele care nu pot reutilizate, cele din plastic sau ceramică, le vor folosi pentru producția de cărămizi și materiale de izolații pentru construcții.

Acceleratorul este dezvoltat pe două categorii principale: Idea Stage, pentru startup-urile în stadiu incipient, care au o idee pentru o afacere în domeniu, și Seed Stage, adresat companiilor ce au deja un prototip validat pe piață.

În perioada iulie - septembrie, cele 15 startup-uri green vor beneficia de workshopuri de modelare de business, marketing, crearea unui prototip viabil, management financiar și consultanță de business.

În etapa Seed Stage, înscrierile sunt în derulare până în 13 septembrie. Antreprenorii înscriși vor participa la o sesiune online de pitching pe 25 septembrie.

Vor fi selectate 10 startup-uri pentru Seed Stage, iar cele calificate vor urma un program intensiv de accelerare în perioada octombrie-decembrie 2024.

Acceleratorul se încheie în 5 decembrie cu evenimentul Demo Day, în care finaliștii din categoria Seed Stage își vor prezenta soluția și evoluția din programul organizat de Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România.

Parallax

Vizualizari
1830
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.59
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.97

publishing: 3.08

expertise: 0.07

rating: 1.59

Articole publicate : 1, 249
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri