Claudiu Zamfir
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a anunțat data la care susține că va lansa ediția a treia a programului Start-Up Nation, prin care antreprenorii vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei fiecare. Apoi vor veni programele Microindustrializare și Comerț, dar pentru eventualitatea deschiderii schemei HoReCa 2 e nevoie de rectificare bugetară.
El a spus căpe 17 mai 2022 va lansa programul Start-Up Nation 2022, urmat, la finalul lunii mai, de programul „Microindustrializare”, pentru ca în iunie ministerul să mai lanseze patru programe pentru antreprenori.
„Chiar ieri sau alaltăieri am convenit ultima formă de calendar a lansării acestor programe cu cei de la STS, aşa încât, pe data de 17 mai, vom lansa primul program Start Up Nation, ediţia a treia. La sfârşit de mai, vom lansa al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industrie, dar industria mică. Microindustrializare se numeşte acel program. Vor fi granturi în acel caz de 500.000 de lei pentru maximum o mie de beneficiari”, a declarat ministrul Antreprenoriatului, miercuri, la Ploieşti, citat de News.ro.
De asemenea, programul Comerț-Servicii ar urma să se lanseze în iunie 2022, potrivit ui Cadariu.
”În cursul lunii iunie, mai avem în calendar, cred, patru programe pe care dorim să le lansăm: unul dintre ele pentru comercializare şi servicii, unul pentru a susţine şi a stimula activitatea de incoming, de a aduce cât mai mulţi turişti străini în România şi a premia, dacă doriţi, agenţiile de turism care vor face acest lucru. Mai avem în pregătire un program - pentru că ministerul are o sumă de bani undeva într-un cont la o bancă dintr-un fond elveţian - şi vom iniţia un program de susţinere a mediului de afaceri cu credite cu dobândă subvenţionată”- a precizat ministrul Cadariu.
Plățile pentru ultimii aproape 3.000 de beneficiari de la Măsura 2 - granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 euro, din schema de ajutoare de stat COVID-19 urmează să se finalizeze în luna aprilie 2022.
„În această lună, închidem, în sfârşit, şi Măsura 2. Din cei aproximativ 3.000 de beneficiari mai sunt doar 500 care trebuie să primească banii, cu condiţia să ne facă dovada cofinanţării”, a adăugat Cadariu.
În privința celei de-a doua ediții a Măsurii 1 - microgranturi de câte 2.000 de euro, el a explicat că, până cel târziu la mijlocul lunii aprilie 2022, ministerul intenţionează închiderea plăților.
În privința unei a doua ediții a Schemei HoReCa, prin care firmele din domeniu ar primi despăgubiri pentru scăderea activității pe timp de pandemie COVID, ministrul Antreprenoriatului și Turismului a precizat că are nevoie de rectificare bugetară care să fie decisă de Guvern, pentru a i se aloca fondurile de 280 milioane de euro necesare. Rectificările bugetare se pot face din a doua jumătate a anului.
„Conform estimărilor primite la minister, ar fi nevoie de o sumă de aproximativ 280 de milioane de euro, în analiza domniilor lor. Ministerul a făcut deja câţiva paşi pregătitori pentru aşa ceva în sensul că am creat cadrul legal, adică am iniţiat şi a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care permite constituirea unei ediţii a doua, eventual pentru sprijinul celor din HoReCa. Pe de altă parte, în momentul de faţă direcţia de specialitate din minister lucrează la constituirea programului în sine, însă aşa cum s-a întâmplat şi în anul 2021, atunci când s-a iniţiat şi s-a adoptat prima schemă pentru sprijin pentru HoReCa, e nevoie şi de o aprobare în Guvern. Lucrăm la un astfel de memorandum pe care în săptămânile următoare îl vom prezenta într-o şedinţă de guvern pentru a fi aprobat şi a sta la baza iniţierii unei noi etape pentru sprijinul HoReCa”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, citat de News.ro.
Acesta a subliniat că în toate discuţiile avute, la nivelul oficialilor Guvernului, dar şi în teritoriu, i-a informat pe cei care activează în domeniu ospitalităţii că acordarea unui eventual ajutor este posibil doar după următoarea rectificare bugetară.
„Abia atunci putem, eventual, pune în practică o eventuală etapă a doua pentru HoReCa”, a adăugat Cadariu.
În total un pachet de aproximativ 10-12 programe, incluzând eventual și HoReCa 2, are MAT în plan pe anul 2022, „în multe din cazuri având nevoie şi de suplimentări de fonduri”. „Mă refer la rectirifcarea bugetară pentru că noi suntem în situaţia, în acest moment, la minister, că avem o execuţie de aproximativ 70% pentru că aceşti bani i-am folosit pentru a închide schema de ajutor HoReCa 1, cele 450 de milioane de euro”, a mai spus ministrul.
Unele întârzieri la aceste programe sunt determinate și de partea de sistem informatic.
„Avem ceva întârzieri, datorită faptului că cei de la STS sunt extrem de solicitaţi, mai ales pentru urgenţele de pe PNRR, dar noi, cu direcţia de specialitate şi cu agenţiile din teritoriu, lucrăm să maturăm proiectele, să fim pregătiţi cu ele”, a mai spus Cadariu.