Claudiu Zamfir

Programul de Digitalizare IMM 2023: Echipamentele ASUS respectă de mult timp cerințele DNSH din proiectele europene (country manager). Descarcă noile anexe smart PDF din program

Bogdan Ivascu-Asus Romania

Echipamentele IT ASUS respectă de mult timp cerințele DNSH (do no significant harm) care apar acum la finanțările europene, inclusiv în Programul de Digitalizare a IMM, cu un buget de 347,5 milioane de euro, a declarat Bogdan Ivașcu, country manager ASUS România, la un webinar pe StartupCafe, la care au fost clarificate principalele aspecte ale programului de granturi IMM.

„Noi, ASUS, respectăm de mult timp cerințele DNSH. Chiar recent am lansat două laptopuri neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon, dacă, pe lângă DNSH, mergem mai departe și la amprenta de carbon și, într-adevăr, pe baza cererii, oferim toate certificatele necesare pentru aceste echipamente, pe lângă specificațiile detaliate” - a spus Bogdan Ivașcu.

Cerințele DNSH constituie un ansamblu de standarde, inclusiv de mediu, introduse în programele de fonduri europene.

În general, spre deosebire de consumatori, persoanele juridice nu beneficiază de aceeași protecție privind garanțiile, atunci când achiziționează diverse bunuri, dar reprezentantul ASUS i-a asigurat pe antreprenori că în cazul echipamentelor sale, producătorul taiwanez oferă garanție de 3 ani.

„Pe zona de produse destinate business to business sau IMM-urilor, oferim garanție 3 ani inclusiv pentru persoanele juridice și inclusiv la bateria din aceste dispozitive, dacă vorbim de laptopuri. Desigur, avem și o gamă de servicii suplimentare disponibile. Tipul de serviciu standard este free pick up and return, adică luăm produsul în garanție de unde se află clientul și îl aducem înapoi pe cheltuiala noastră. Asta înseamnă că nu-i dezavantajăm nici pe cei aflați în zone mai puțin accesibile” - a explicat country manager-ul ASUS.

Beneficiarii de fonduri europene din România pot să acceseze o rețea vastă de parteneri ASUS pentru a achiziționa echipament IT.

„Avem un portofoliu de distribuitori, cinci distribuitori în momentul de față, o rețea foarte mare de parteneri care acoperă toată țara, sunt câteva sute de firme din toată țara. Și avem și o rețea de service care acoperă foarte bine toată țara, tocmai pentru că avem criterii foarte stricte în privința service-ului pe care îl facem pentru produsele noastre și atunci criteriul de timp este foarte important, trebuie să fim foarte repede în locurile respective să rezolvăm probleme. Avem parteneri specializați, care pot oferi soluții complexe, pot integra diverse componente de IT, de hardware din toate zonele - de supraveghere, de networking și așa mai departe. Și avem și parteneri care au o prezență foarte cunoscută, cum sunt cei de retail, magazine cunoscute - Altex, Media Galaxy și altele. Să nu mai spun de prezența online, unde principalii jucători din piață oferă o disponibilitate foarte bună a produselor noastre” - a mai arătat reprezentantul ASUS.

Programul de Digitalizare IMM: S-au schimbat anexele, evaluare cu robotul

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România au început din 15 februarie 2023 să depună proiecte în cadrul Programului pentru Digitalizarea IMM, pentru granturi de câte 20.000-100.000 de euro. Înscrierile se fac până pe 30 iunie 2023, pe platforma PNRR.

Între timp, însă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a schimbat anexele la ghidul solicitantului, pentru ca evaluarea să fie efectuată, de acum încolo, cu un robot software, a explicat Răzvan Gălățan, expert în fonduri europene, director executiv al companiei de consultanță GoodWill Consulting.

„Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm astăzi este că, cu două zile înainte de prezentarea de la MIPE (săptămâna trecută n.r.), s-au schimbat anexele Word cu anexe smart PDF, pentru că evaluarea va fi realizată de către un robot. Este pentru prima dată în istoria fondurilor când evaluarea proiectelor va fi realizată de un robot și, pentru ca acest robot să poată să recunoască anumite câmpuri, să le poată evalua, a trebuit ca anexele să fie modificate în format smart PDF. Problema este că am identificat și mici erori pe aceste documente smart PDF și s-ar putea să mai avem în continuare modificări și să nu fie varianta finală” - a spus Răzvan Gălățan.

Potrivit MIPE, următoarele anexe se vor completa și depune în format PDF editabil: Anexa 6- Plan de afaceri, Anexa 7 – Declarație de angajament pentru solicitant (Model A), Declarația de eligibilitate (Model B) și Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Model E).  Anexa 1- Formularul Cerere finanțare se poate depune atât în format PDF editabil cât și salvată ca PDF după completarea documentului în format word și semnată electronic. Atât anexele menționate, cât și cele necesare depunerii unui proiect sunt disponibile AICI.

Din 15 februarie până în prezent, 18 mai 2023, la ora transmiterii acestui articol, 328 de proiecte au fost depuse pentru Programul de Digitalizare IMM. Consultantul a menționat că aplicanții care au apucat să utilizeze vechile anexe în format Word nu au nicio problemă în această privință, că proiectele lor vor fi evaluate manual.

„Cine a depus cu anexele în Word nu are o problemă, avem conformarea că acele proiecte se vor evalua manual” - a explicat expertul.

El a estimat că bugetul de aproape 350 de milioane de euro, alocat Programului pentru Digitalizarea IMM, va ajunge pentru mai mult de 5.000 de beneficiari, urmând ca înscrierile să se întețească în perioada următoare, până pe 30 iunie, când se finalizează sesiunea.

„Constat că sunt persoane care încă nu au auzit de program” - a spus Răzvan Gălățan.

Urmărește AICI video cu întrebările adresate de cititorii StartupCafe și răspunsurile oferite de invitații noștri, la webinar:

 

(Articol susținut de ASUS)

Parallax

Vizualizari
4045
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri