Microgranturile de 2.000 Euro pentru PFA, IMM, ONG: Data oficială de aplicare a fost anunțată

Ministerul Economiei a anunțat oficial data la care se deschide sesiunea în care persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile mici și mijlocii (IMM), organizațiile negvernamentale și cabinetele medicale eligibile vor depune cererile de finanțare pentru microgranturile de câte 2.000 de euro prin Măsura 1, prima dintre cele 3 măsuri de ajutoare de stat în valoare totală de 1 miliard de euro.

 
 

Astfel, etapa de înscriere în cadrul măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” în contextul crizei provocate de COVID-19 se face în fromularul electronic care va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de luni, 12 OCTOMBRIE 2020, ora 10.00.

Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 OCTOMBRIE 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.

 
 

Pentru a vă familiariza cu modelul formularului de înscriere puteți accesa un tutorial (tutorialul și în format PDF).

Procedura oficială și alte documente relevante pot fi descărcate de AICI.

Reamintim că bugetul total pentru măsura 1 este de 100 de milioane de euro, ajungând pentru 50.000 de beneficiari. Sesiunea de preînscriere în sistem a început pe 15 septembrie 2020, potențialii aplicanți creându-și profiluri de utilizatori cu parolă, pentru a putea cere efectiv banii de la stat. La momentul publicării acestei știri pe StartupCafe.ro, în sistemul electronic erau înscriși circa 38.300 de potențiali aplicanți, conform unor informații de la surse apropiate acestui proces.

De precizat că, până la publicarea acestei știri, Guvernul nu a eliminat pragul de 5.000 de euro, cifră de afaceri pe anul 2019, condiție pentru IMM-urile care accesează Măsura 1, deși Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Orban, promisese acest lucru încă de acum două săptămâni.

 

Tutorial Depunere Schema by Claudiu on Scribd