Claudiu Zamfir

Oficial din Guvern: Se va elimina pragul de 5.000 de euro de la microgranturile pentru IMM

Thumbnail

Guvernul va elimina condiția ca IMM-urile fără angajați pe anul trecut să fi avut cifra de afaceri de minimum 5.000 de euro pentru a putea accesa microgranturile de câte 2.000 de euro prin măsura 1 aajutoarelor de stat pentru ieșirea din criza COVID-19 - a declarat, vineri, Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban.

El a menționat că, în ședința de Guvern de joi seara, Guvernul a „adoptat în primă lectură” proiectul de ordonanță de urgență al Ministerului Fondurilor Europene de modificare a OUG 130/2020 prin care s-au instituit cele 3 măsuri de ajutor de stat în valoare totală de 1 miliard de euro, pentru IMM, PFA, ONG și cabinete medicale.

Aceasta înseamnă că modificările rămân să fie aprobate într-o ședință ulterioară, probabil săptămâna viitoare, după alegerile locale de duminică.

Ce a spus Ionel Dancă:

„Prin modificările adoptate în prima lectură  în cadrul ședinței d eguvern de ieri, se elimină câteva bariere în aplicarea programului și se extinde plaja beneficiarilor:

  • Au fost introduse noi coduri CAEN pentru activități eligibile, coduri din domeniul construcțiilor, comerț, industria alimentară, turism și alte domenii de activitate.
  • A fost eliminată cerința privind pragul pentru cifra de afaceri de minimum 5.000 de euro pentru acordarea microgranturilor de 2.000 de euro.
  • În ceea ce privește granturile de capital de lucru au fost introduse în categoria domeniilor eligibile, nu doar zona HoReCa, transport, organzare de evenimente, ci și zona de saloane de înfrumusețare, care au fost omise în prima etapă”.

În schimb, în procedura publicată joi, după consultările publice, pentru măsura 1, Ministerul Economiei face în continuare referire la articolul din OUG 130/2020 care prevedea pragul de 5.000 de euro pentru IMM-uri, la cifra de afaceri.

Proiectul de OUG al Ministerului Fondurilor Europene, de modificare a OUG 130/2020, mai prevedea și schimbarea grilei de punctaj de la măsura 3 - granturi pentru investiții de 50.000-200.000 de euro. Proiectul de modificare a rămas însă în analiză la Guvern.

În ședința de Guvern de joi seara, premierul Ludovic Orban a cerut Ministerului Economiei deschiderea sesiunilor de cerere a banilor până cel târziu la 1 octombrie: „Cel târziu la 1 octombrie trebuie să dăm drumul”.

Parallax

Vizualizari
13616
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Stefan
Canea
Buna ziua,
Stiti daca un PFA care a avut somaj tehnic in timpul starii de urgenta (aprilie-mai) 2020 poate accesa microgranturi de 2000 euro?
Multumesc.
poza de profil
Anisoara
Dumitrascu
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog daca pot aplica pentru ajutorul de stat, capital de lucru , prevazut in OUG nr. 130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile aferente POC 2014-2020, in contextul crizei CIVUD 19, daca firma a beneficiat de finantare pe START UP 2017?

Multumesc!
poza de profil
Lia
Balas
Ce documente vor fi atasate la cererea pentru microgranturi de 2000 eur. ex( Bilant, extras revisal, certificat constatator) . Nu am gasit nicaieri

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri