Granturi IMM de 50.000-500.000 EUR: Firmele vor avea 7 zile la dispoziție să depună proiectele pentru ajutoarele de investiții. Cheltuială GDPR obligatorie, dar neeligibilă (Ghidul propus)

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor avea la dispoziție o perioadă de înscrieri de 7 zile pentru a-și depune proiectele în sistemul de granturi IMM Recover, în cadrul Acțiunii 4.1.1-POC, prin care beneficiarii vor putea obține ajutoare de câte 50.000-500.000 de euro, din fonduri europene, conform propunerii de Ghid al solicitantului scoase miercuri în consultare publică.

 
 

Vorbim despre Acțiunea 4.1.1-Investiții în activități productive, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii vor putea obține ajutoare de minimis de câte 50.000-200.000 de euro sau ajutoare de stat de câte 50.000-500.000 de euro, pentru „investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență”. Buget total: 417.830.668 euro

Acum Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate (AMPOC), din subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a publicat în consultare Ghidul solictantului, până pe 4 iulie 2022. Se pot transmite observații și propuneri pe adresa de e-mail: secretariat.poc@mfe.gov.ro .

 
 

Conform ghidului propus apelul de proiecte va ține 7 zile. Înscrierea se va deschide pe data de 16 august 2022, așa cum a spus ministrul fondurilor UE, Marcel Boloș. „Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) se va face începând cu ora 9.00 a primei zile de deschidere a apelului în cadrul aplicației IMMRECOVER. Apelul va fi deschis timp de 7 zile calendaristice până la ora 23:59:59” - se precizează acum în ghidul propus.

Pe urmă, solicitanții selectați la finanțare vor avea 10 zile să-și transfere proiectele în sistemul electronic de gestionare a fondurilor europene, MySMIS2014.

În ghidul propus sunt descrise procedurile de depunere a proiectelor.

De asemenea, în plus față de OUG 82/2022, prin care s-au stabilit condițiile de finanțare la Acțiunea 4.1.1-POC, propunerea de ghid al solicitantului prevede și obligația firmelor beneficiare de a desemna un  responsabil cu protecția datelor cu caracter personal  (DPO),  pentru implementarea prevederilor Regulamentului General de Protecție a Datelor Personale - celebrul GDPR -, în cazul în care proiectele, prin obiectul lor, „generează monitorizarea și prelucrarea constantă și sistemică, pe scară largă, a datelor cu caracter personal, fie la niveș de rezultat (ex: sisteme informatice), fie la nivel de activități (ex: instruiri)”, conform acestei instrucțiuni AMPOC.

Alternativ, beneficiarii pot apela și la firme care asigură astfel de servicii de conformare GDPR, dar această cheltuială, deși obligarorie, nu este eligibilă din granturile obținute.

Ce prevede proiectul de Ghid al solicitantului:

  • „În conformitate cu regulile GDPR, în cadrul întreprinderii trebuie să fie desemnat un responsabil cu protecția datelor cu caracter personal  (DPO), care va avea stabilite, prin fișa postului, atribuții în acest sens.
  • Solicitantul se va asigura că persoana desemnată ca responsabil cu protecția datelor cu caracter personal deține cunoștințele de specialitate în dreptul și practicile din domeniul protecției datelor și că a absolvit un curs de instruire în domeniul GDPR (certificat/diplomă de participare, absolvire etc).
  • Se acceptă externalizarea serviciilor GDPR cu condiția ca la prima cerere de prefinanțare/plată/rambursare să se prezinte contactul aferent acestor servicii. În situaţia în care se optează pentru externalizarea serviciului privind responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal, solicitantul va prezenta acest lucru la capitolul referitor la prezentarea Resurselor umane implicate, arătând care este rolul responsabilului GDPR în proiect.
  • Nu sunt eligibile pentru finanțare serviciile GDPR în cadrul prezentului ghid, dar sunt obligatorii pentru implementarea proiectului”.

Descarcă de AICI proiectul de Ghid al solicitantului pentru Acțiunea 4.1.1-POC, în format PDF.

Informațiile privind beneficiarii eligibili, condițiile de finanțare, grila de punctaj și alte elemente relevante sunt cele cuprinse în OUG 82/2022, prezentată deja de StartupCafe.ro AICI.

Pe scurt, proiectele aferente acestui apel vor finanța investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile:

  • a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
  • b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.