Claudiu Zamfir

Start-Up Nation 2022: Pe 12 iulie, ministrul Antreprenoriatului este așteptat să anunțe data de lansare a programului de finanțare

Thumbnail

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a evitat să mai anunțe o dată exactă la care va deschide Start-Up Nation 2022, dar pe 12 iulie ministrul Cadariu este așteptat să spună clar când va lansa sesiunea de înscreri în programul de finanțare pentru firme noi.

Daniel Cadariu „va susține o conferință de presă marți, 12 iulie a.c., ora 11:00, la Palatul Victoria, în cadrul căreia va anunța data oficială de lansare a celei de-a treia ediții a programului Start-Up Nation România” - a precizat vineri MAT, într-un mail transmis StartupCafe.ro.

Programul Start-Up Nation România este una dintre cele mai așteptate măsuri gestionate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), destinată stimulării înființării întreprinderilor mici și mijlocii.

Reamintim că procedura de implementare a programului Start-Up Nation, care cuprinde condițiile de finanțare și grila de punctaj, a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Pe lângă această a treia ediție a programului SUN, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ar trebui să lanseze, succesiv, și alte programe de finanțare a IMM-urilor, cu bani de la stat: Microindustrializare, Comerț-Servicii, Femeia Antreprenor etc.

„Lansarea celei de-a treia ediții le ofertă posibilitatea antreprenorilor, aflați la început de drum, de a beneficia de granturi în valoare maximă de 200.000 lei marchează, totodată, startul pachetului de 12 programe pe care MAT le va derula în cursul acestui an, cu scopul sprijinirii mediului de afaceri” - a precizat ministerul.

În cadrul conferinței de presă, prezentarea tehnică a programului Start-Up Nation România 2022 va fi realizată de Camelia Taină, director general în cadrul Direcției Generale Antreprenoriat și Programe de Finanțare, parte din MAT.

Înscrierea proiectelor, în vederea obținerii finanțării, se va efectua exclusiv online pe platforma granturi.imm.gov.ro, gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Parallax

Vizualizari
7819
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri