Claudiu Zamfir

Start-Up Nation 2022: Procedura s-a publicat marți în Monitorul Oficial. Ai investit în alte firme, ca business angel sau pe bursă? Vezi că poți pierde 10 puncte prețioase la SUN 3

Thumbnail

Procedura de implementare a programului Start-Up Nation 2022, prin care firmelor românești noi li se promit fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei, s-a publicat, marți, 28 iunie 2022, în Monitorul Oficial, dată care marchează un plafon relevant, prin care anumiți antreprenori pot pierde 10 puncte prețioase din grila de punctaj.

În Monitorul Oficial nr 635, partea I, apare Ordinul ministrului Antreprenoriatului și Turismului, nr. 1.111/28 iunie 2022, privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation — ROMANIA”. Procedura este anexă la acest ordin, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 635 bis.

Data de 28 iunie 2022, la care a fost publicată procedura pentru Start-Up Nation (SUN), ediția a 3-a, este relevantă din perspectiva grilei de punctaj. În grilă avem criteriul G - privind debutul în afaceri, care are o miză de 10 puncte.  

Iau 10 puncte în plus „Asociații/acționarii care NU au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată conform art. 3.2.1 lit. a) din procedura programului, până la data publicării în Monitorul Oficial a ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare”.

Conform procedurii, un antreprenor poate participa în programul de finanțare cu o firmă înființată începând cu data de 1 ianuarie 2020 inclusiv. Dacă, pe lângă aceasta, mai este acționar sau asociat și într-o ALTĂ firmă/ALTE firme, înființată/înființate până la data de 28 iunie 2022, atunci va pierde cele 10 puncte prețioase, puse în joc la criteriul debutului în afaceri.

La aceste ALTE firme (în afară de cea cu care se aplică în program) intră societățile fondate în baza Legii nr. 31/1990 (SRL, SA etc.), firmele înființate în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți (SRL-Debutant), precum și afacerile în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației (cooperativei).

Prin urmare, vor pierde 10 puncte prețioase, de exemplu, antreprenorii care, pe lângă firma cu care aplică, au mai avut/mai au acțiuni în baza „cuponiadelor” din anii '90 sau a privatizărilor prin metoda MEBO, ori cei care au moștenit acțiunile. Afectați vor fi și cei care dețin/au deținut acțiuni în urma investițiilor pe bursă sau oferind investiții private unor startup-uri, ca business angels, de exemplu.

Vorbim despre acele alte firme care au fost înființate până la data de marți, 28 iunie 2022, când s-a publicat procedura în Monitorul Oficial.

Reamintim că în varianta din 8 aprilie, grila de punctaj acorda 10 puncte celor care NU au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată până la momentul înființării firmei cu care aplică la Start-Up Nation. Așadar, în varianta oficială a grilei criteriul de debut în afaceri s-a înăsprit.

În grila Startup Nation 2022 a rămas și criteriul H, al inovației. Iau 10 puncte firmele eligibile care fac o investiție bazată / fundamentată pe un brevet de invenție eliberat de către un organism național sau internațional acreditat.

Pentru obținerea punctajului aferent componentei de inovare, aplicantul este obligat să încarce și să transmită la momentul înscrierii un brevet de invenție eliberat de către un organism național sau internațional acreditat și dovada dreptului de proprietate exclusivă asupra acestuia. Brevetul trebuie să fie în legătură cu activitatea codului CAEN Rev. 2 pe care aplică, și emis după data de 01.01.2015. La data depunerii documentației de decont, beneficiarul va face dovada utilizării brevetului de invenție aflat în proprietate, în activitatea codului CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare.

Despre modificările operate în procedura oficială Start-Up Nation 2022 am mai scris pe StartupCafe.ro, săptămâna trecută, nu mai reluăm.

Reamintim că înscrierile în programul Start-Up Nation ar urma să se facă pe platforma de granturi IMM Recover. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului nu a mai anunțat o dată de deschidere a sesiunii de înscrieri, după ce au fost depășite termenele anterioare. Pentru deschiderea sesiunii este necesar ca Serviciul de Telecomunicații Speciale să opereze anumite actualizări în platforma de înregistrare.

Descarcă de AICI Procedura Start-Up Nation 2022, cu grila de punctaj, lista codurilor CAEN și toate celelalte anexe relevante.

Grila de punctaj Start-Up Nation 2022:

(Click pentru a extinde)

Thumbnail

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.

Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

La punctaje egale va prevala:
- punctajul obţinut la criteriul aferent domeniului de activitate(secţiunea A din criteriile de evaluare);
- punctajul obţinut la criteriul aferent investiției (secţiunea C din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent componentei de dezvoltare durabilă (secţiunea D din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul cursurilor de pregătire antreprenorială (secţiunea E din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent cursurilor de competențe digitale (secţiunea F din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent debutului în afaceri (sectiunea G din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent componentei de inovare a proiectului (secțiunea H din criteriile de evaluare);
- valoarea exactă a procentului aferent investiției în echipamente;
- data şi ora înscrierii în program.

 

Parallax

Vizualizari
17713
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri