Claudiu Zamfir

Start-Up Nation 2022: Condițiile în care firmele noi vor lua finanțări de max. 200.000 lei. Procedura finală trimisă a Monitorul Oficial, grila de punctaj modificată și anexele

Thumbnail

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat și a trimis la Monitorul Oficial forma finală a procedurii de implementare care cuprinde condițiile în care  microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM), înființate începând cu data de 1 ianuarie 2020 inclusiv, vor putea obține de la stat fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei (circa 40.000 EUR) fiecare. Vezi grila de punctaj modificată, la finalul articolului.

Descarcă de AICI procedura de implementare a programului Start-Up Nation 2022, grila de punctaj, lista codurilor CAEN, contractul de finanțare și alte anexe importante pentru viitorii solicitanți.

 Momentan, ministrul Antreprenoriatului și Turismului nu știe când se va putea lansa programul, după o serie de amânări, avînd nevoie acum de anumite actualizări în sistemul informatic de granturi IMM Recover, în care se vor face înscrierile.

„Programul Start-Up Nation este una dintre cele mai așteptate măsuri gestionate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului! Am încredere că, împreună cu STS, vom putea anunța cât mai curând deschiderea oficială. Până atunci, antreprenorii care doresc să aplice pentru ediția din acest an își pot pregăti din timp cererile de finanțare, pe baza documentelor publicate astăzi. Totodată, mulțumim reprezentanților mediului de afaceri, care au contribuit semnificativ la definitivarea acestora”, a spus Constantin-Daniel Cadariu, într-un comunicat MAT transmis StartupCafe.ro, vineri.

Prin intermediul programului Start-up Nation România, antreprenorii pot beneficia de granturi pentru firmele nou înființate, în condițiile prevăzute în procedura de implementare. Cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  •  Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
  • Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Înscrierea proiectelor, în vederea obținerii finanțării, se va efectua doar online pe platforma granturi.imm.gov.ro. Data de lansare se va comunica pe site-ul instituției cu cel puțin 3 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis. Aplicația va rămâne deschisă timp de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

În perioada 2022-2027, se estimează acordarea un ajutor în valoare totală de 11.000.000.000 lei.

Pentru Start-Up Nation 2022, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 lei, din care:

  •  500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România.
  • 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora.

Aplicanții NU vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Atenție că bugetul nu este alimentat full pentru plăți! 500 de milioane de lei sunt credite de angajament, care permit lansarea înscrierilor, dar pentru plățile către beneficiari e nevoie de credite bugetare, care ar trebui aprobate de Guvern prin rectificare de buget (în a doua jumătate a anului 2022) sau prin bugetul de stat pe anul 2023.

Se estimează un număr de 50.000 de beneficiari pentru Pilonul I Start-up Nation România și 5.000 pentru Pilonului II – Start-up Nation Diaspora.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.

Ajutoarele Start-Up Nation 2022: Modificări la grila de punctaj și cheltuielile eligibile

Procedura trimisă la Monitorul Oficial nu diferă mult de varianta din 8 aprilie, rezultată din consultări. Totuși, o clarificare importantă, la cheltuielile eligibile, precizează că pachetul digital nu trebuie neapărat să cuprindă toate elementele, beneficiarii putând opta pentru unu sau mai multe.

„Pachetul digital (voucher de digitalizare) poate să conțină una sau mai multe din următoarele cheltuieli eligibile: site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică,  echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete”.

Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul Programului sub sancțiunea respingerii la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 lei din totalul cheltuielilor eligibile.

De asemenea, s-a adus o clarificare la ceea ce înseamnă echipament tehnologic pentru firmele IT, în plus față de pachetul digital valabil pentru toate companiile.

„Pentru activitățile aferente codurilor CAEN Rev 2 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6910, 6920, 7111, 7112, 7410 fac parte din categoria echipamentelor tehnologice, încadrate în categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, echipamentele hardware care excedează valorii minime a pachetului digital obligatoriu”.

Și grila de punctaj s-a modificat față de varianta din 8 aprilie. Acum se acordă 10 puncte în plus pentru firma în care „asociații/acționarii NU au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată conform art. 3.2.1 lit. a) din procedura programului, până la data publicării în monitorul oficial a ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare”.

În varianta din 8 aprilie, se acorda acest punctaj dacă asociații/acționarii NU au mai avut calitatea de asociați/acționari în altă întreprindere înființată până la momentul înființării firmei cu care aplică la Start-Up Nation.

Astfel, unii antreprenori vor pierde 10 puncte prețioase, dacă și-au mai deschis și alte firme anul acesta, de exemplu, tocmai pentru a aplica în programe, tot vehiculându-se variante de condiții și perioade de înscrieri.

Grila de punctaj SUN 2022 din 24 iunie 2022:

Thumbnail

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.

Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

La punctaje egale va prevala:
- punctajul obţinut la criteriul aferent domeniului de activitate(secţiunea A din criteriile de evaluare);
- punctajul obţinut la criteriul aferent investiției (secţiunea C din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent componentei de dezvoltare durabilă (secţiunea D din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul cursurilor de pregătire antreprenorială (secţiunea E din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent cursurilor de competențe digitale (secţiunea F din criteriile de evaluare);
- punctajul obtinut la criteriul aferent debutului în afaceri (sectiunea G din criteriile de evaluare);
- punctajul obtinut la criteriul aferent componentei de inovare a proiectului (secțiunea H din criteriile de evaluare);
- valoarea exactă a procentului aferent investiției în echipamente;
- data şi ora înscrierii în program.

Parallax

Vizualizari
22560
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
aristide
popa
stie cineva daca s-a publicat in MO si in ce data?

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri