Claudiu Zamfir
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii deținute majoritar de femei vor putea obține noi fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei (circa 40.000 euro) fiecare, în anumite condiții, prin programul Femeia Antreprenor 2022, conform unei propuneri oficiale de procedură de implementare emise, vineri, de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).
Programul Femeia Antreprenor sau Femeia Manager, cum mai era cunoscut, nu este nou. Acum, însă bugetul promis de Guvern este mult mai mare decât în anii trecuți.
„Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM”, cum se numește oficial, are un buget estimat pe perioada 2022-2027 de 1 miliard de lei, din care ar urma să fie finanțate 5.000 de antreprenoare.
În ediția 2022, programul Femeia Antreprenor are alocat un buget de 157.624.000 lei. Din acești bani, se vor acorda două tipuri de ajutoare financiare nerambursabile, plafonate în funcție de numărul persoanelor pe care firmele le vor angaja:
Antreprenoarele trebuie să participe și ele cu aport propriu de cel puțin 5% din cheltuielile eligibile, ajutorul nerambursabil acoperind 95% din cheluielile eligibile. De asemenea, beneficiarele trebuie să acopere cheltuielile neeligibile.
Înscrierile se vor face în portalul de granturi IMM Recover. Beneficiarele care nu au cont în platformă, își vor crea profil cu user și parolă, în etapa 1 a înscrierilor. Etapa 2 - înscrierea propriu-zisă va fi deschisă 30 de zile, timp în care solicitantele vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul electronic de înscriere în platforma IMM Recover.
Desarcă de AICI procedura propusă pentru programul Femeia Antreprenor 2022.
Puteți transmite la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului sugestiile şi opiniile privind proiectul de procedură, în termen de 10 zile, pe adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro
Vor putea beneficia de ajutoarele de minimis din programul Femeia Manager 2022 firmele (SRL, cooperative etc) care îndeplinesc cumulativ o serie de condiții, printre care:
Orice societate cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev. 2 va fi respinsă la finanțare.
Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile, conform propunerii de procedură:
(2) În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice.
(3) Achiziția de sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și de vehicule 100% electrice, e considerată că întrunește criteriul de punctaj aferent dezvoltării durabile în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile din această categorie este de minimum 5% din valoarea AFN.
(4) Exemple de echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice precum și stațiile de încărcare aferente acestora, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, stații sortare – reciclare deșeuri, etc.
(5) Energie din surse regenerabile sau „energie regenerabilă” înseamnă Energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie ambientală, energia valurilor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz;
(6) Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art. 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția vehiculelor 100% electrice, și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.)
(7) Pentru activitățile aferente codurilor CAEN Rev 2 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6910, 6920, 7111, 7112, 7410 fac parte din categoria echipamentelor tehnologice, încadrate în categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, echipamentele hardware care excedează valorii minime a pachetului digital obligatoriu.
(2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.
(3) În categoria spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.
(2) Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.
(3) Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei (cu excepția celor 100% electrice) și maximum 1 autoturism / beneficiar.
(4) În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfășoară și activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost, aceasta nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziționarea de mijloace de transport marfă decât dacă se asigură, prin separarea activităților sau o distincție clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;
(2) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 30.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 1 loc de muncă;
(3) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;
(2) Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul Programului sub sancțiunea respingerii la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 lei din totalul cheltuielilor eligibile.
(3) Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.
- una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
- una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).
Activele corporale achiziționate în cadrul Programului sunt considerate cheltuieli eligibile dacă fac parte din categoria mijloacelor fixe.
Activele achiziționate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe Program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul activelor achiziționate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcțiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar, ajutorul financiar nu se acordă.
Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/ subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul plății, pentru care se solicită finanțare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităților din economia națională - CAEN Rev. 2”, cu excepția sumei forfetare și a cheltuielilor eligibile obligatorii.
Grila de punctaj propusă favorizează firmele care au activități de producție și industrii creative cu o pondere în cifra de afaceri totală de cel puțin 1%. De asemenea, vor fi favorizate beneficiarele care asigură cel puțin 15% cofinanțare proprie la cheltuielile eligibile. Ponderea achizițiilor tehnologice este iarăși foarte importantă, acest program fiind denumit neoficial și „Woman in Tech” - femeia în tehnologie.
Sse vor puncta suplimentar și planurile de afaceri care includ o investiție de dezvoltare durabilă. Aici se încadrează achiziția de sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, precum și vehicule 100% electrice, e considerată că întrunește criteriul de punctaj aferent dezvoltării durabile în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile din această categorie este de minimum 5% din valoarea AFN.
Punctaj splimentar va fi și pentru solicitantele care au urmat cursuri de antreprenoriat și de competențe digitale.
Cursurile de pregătire antreprenorială trebuie să fie acreditate ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări), UNCTAD Geneva sau diplomă de licență / master / doctorat / atestat / adeverință / certificat eliberate de Ministerul Educației.
Cursurile IT trebuie să fie cel puțin de formare a competențelor digitale de bază (generale, nespecifice unui domeniu de activitate al întreprinderii, de exemplu: utilizarea unui sistem de operare, prelucrarea și gestionarea de documente electronice, competențe de bază pentru utilizarea Internetului, competențe de bază despre hardware, schimb de informații electronice la nivel elementar, utilizarea rețelelor sociale profesionale la nivel elementar, utilizarea serviciilor digitale gratuite oferite de diverse companii). Cursurile de competențe digitale trebuie să fie acreditate ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări) sau diplomă de licență / master / doctorat / atestat / adeverință / certificat eliberate de Ministerul Educației.
Grila propusă (clic pentru a extinde):
Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.
Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.
Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. La punctaje egale va prevala:
- punctajul obţinut la criteriul aferent domeniului de activitate(secţiunea A din criteriile de evaluare);
- punctajul obţinut la criteriul aferent investiției (secţiunea C din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent componentei de dezvoltare durabilă (secţiunea D din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul cursurilor de pregătire antreprenorială (secţiunea E din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent cursurilor de competențe digitale (secţiunea F din criteriile de evaluare);
- punctajul obtinut la criteriul aferent debutului în afaceri (sectiunea G din criteriile de evaluare);
- valoarea exactă a procentului aferent investiției în echipamente;
- data şi ora înscrierii în program.
----
Descarcă de AICI proiectul de procedură Femeia Antreprenor 2022, în format PDF
in legatura cu infiintarea firmei, stiti cumva daca este aceeasi conditie de la SUN 2022 si anume trebuie sa fie înființate de către persoane fizice începând cu data de 01 ianuarie 2020, inclusiv? Multumesc