Claudiu Zamfir
Guvernul va da o nouă ordonanță de urgență pentru ediția 2018 a programului Start-Up nation, prin care firmele noi vor putea obține ajutoare nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare de la stat, a anunțat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, citat de Mediafax.
„Acum lucrăm la Ordonanţa de Urgenţă pentru ediţia Startup 2018. Cred că săptămâna viitoare va fi în transparenţă, apoi urmează avizarea, hotărârea - adoptarea ei în Guvern, apoi, desigur, publicarea procedurilor şi intrarea în normalitate a acestui program”, a declarat marţi Oprea, la ZF Live.
În privinţa începerii programului Start-Up Nation 2018, ministrul a precizat că aplicaţiile vor putea fi depuse „cu certitudine în această toamnă”.
Reamintim că programul Start-Up Nation a funcționat în anul 2017 pe ordonanța de urgență 10/2017, modificată prin Legea 112/2017. Această legislație ar fi urmat să fie valabilă pentru toate edițiile programului, până în anul 2020, completată prin hotărâri de guvern și ordine de ministru pentru fiecare ediție.
Prin anunțul ministrului Oprea, privind adoptarea unei nou ordonanțe de urgență, practic se anunță modificarea legislației de bază care era gândită pentru toată perioada până în 2020.
Modificările ar urma să vizeze inclusiv grila de punctaj, au declarat pentru StartupCafe.ro surse guvernamentale.