Claudiu Zamfir
Românii din Teleorman și alte 6 județe din sudul țării vor putea accesa fonduri europene de maximum 170.000 de lei (circa 36.000 euro), pentru a deschide mici afaceri, printr-un nou proiect european derulat de Universitatea București în cadrul liniei de finanțare România Start Up Plus.
Antreprenorii aspiranți se pot înscrie online, în proiectul “SUCCESS - Startup-uri Constituite pe Competențe Economice Sustenabile de Succes”, realizat de Universitatea din București în parteneriat cu Camera Consultanților Fiscali.
Cei interesați ar urma să deschidă mici afaceri non-agricole, în mediul urban, în Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, care cuprinde județele:
Proiectul de educație antreprenorială și finanțare a micilor afaceri este derulat pe o perioadă de 36 de luni și are un buget total de 11,28 milioane lei (peste 2,4 milioane euro), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Persoanele interesate vor avea în vedere următorul calendar orientativ de activități:
Acesta este al doilea proiect de acest fel realizat de Universitatea București prin această schemă de finanțare, celălalt fiind proiectul DREAM, în Regiunea Sud-Est.
Acestea sunt doar două dintre cele 195 de proiecte europene din cadrul liniei de finanțare România Start Up Plus, în valoare totală de 477 milioane euro, în care vor fi incluși, în anumite condiții, români care vor să-și deschidă mici afaceri non-agricole în mediul urban, în aproape toată țara, cu excepția regiunii București-Ilfov.
Schema de finantare Romania Start-up Plus (RSUP), cu un buget total ajuns acum la 477 milioane euro, face parte din Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritara 3 - Locuri de munca pentru toti, Prioritatea de investitii 8iii - Activitati independente, antreprenoriat si infiintare de intreprinderi, inclusiv a unor microintreprinderi si a unor intreprinderi mici si mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. - Cresterea ocuparii prin sustinerea intreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbana.
Românii care vor să intre în afaceri NU vor putea pune direct mâna pe banii europeni. Pe scurt, din acesti bani vor fi finantate proiecte europene de pana la 5 milioane de euro fiecare, derulate pe o perioada de pana la 3 ani.
Aceste proiecte vor fi derulate de institutii de stat, universitati, organizatii non-guvernamentale si alte entitati din toata tara, in afara de Bucuresti si judetul Ilfov (regiune care NU se incadreaza in finantare).
Abia in cadrul acestor proiecte mari vor fi selectate peroane fizice care vor fi instruite in antreprenoriat, iar unele dintre ele vor primi pana la 40.000 de euro, subventie sub forma de ajutor de minimis pentru derularea unor mici afaceri, in anumite conditii.
1. Organizațiile, universitățile și instituțiile de stat selectate acum pentru a derula proiectele de câte 5 milioane de euro, ca administratori de granturi, au început depunerea acestor proiecte încă 15 august-30 octombrie 2016, dar verificarea de la AM POCU a durat până acum. Anul trecut sau depus 347 de proiecte.
În urma acestor întârzieri, românii care vor să se facă oameni de afaceri cel mai probabil abia în 2018-2019 vor putea intra în business.
2. După ce se vor soluționa contestațiile, organizațiile vor trebuie să semneze cu statul contractele de finanțare.
3. Organizatiile vor trebuie apoi să își deruleze proiectele mari (de pana la 5 milioane de euro) de stimulare a antreprenoriatului in Romania. Abia aici se poate ajunge, in sfarsit, la beneficiarii finali sau grupurile-tinta, adică romanii care vor sa se apuce de afaceri.
Atenție: O serie întreagă de organizații care derulează aceste proiecte mari au început încă de anul treccut să facă pre-selecții orientative pentru a-și atrage antreprenori-aspiranți. De aceea, românii care vor să beneficieze de acești bani europeni pentru a-și deschide afaceri ar fi bine să contacteze organizațiile care dreulează la ei în județe proiectele.
4. Antreprenorii - aspiranti sunt inclusi in tot felul de cursuri, sunt indrumati sa-si deschida firme, sunt invatati sa faca afaceri, sa caute profitul etc.
5. Romanii selectati pentru a face afaceri cu bani europeni de pana la 40.000 de euro vor primi, prin firmele infiintate de ei, aceste granturi in 2 transe:
Obiectivul prezentei scheme il constituie acordarea de sprijin financiar persoanelor fizice pentru infiintarea si dezvoltarea de afaceri, inclusiv prin furnizarea unor servicii specializate de consiliere in managementul afacerilor, formare antreprenoriala, atat in faza de infiintare a afacerii, cat si post infiintare.
"Fiecare membru al grupului tinta va putea participa la cursurile de formare antreprenoriala si va putea primi ajutor de minimis pentru infiintarea unei intreprinderi si pentru implementarea unui plan de afaceri numai o singura data in cadrul acestui apel de proiecte, indiferent de numarul de asociati din cadrul intreprinderii nou infiintate" - prevede Ghidul soclictantului.
Membrii grupului-tinta sunt persoane fizice care intentioneaza sa infiinteze o afacere (de exemplu, someri/ inactivi/ persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca).
Atentie, in cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte nu sunt eligibili ca grup tinta tinerii NEETs (care nu sunt incadrati nici intr-o forma de invatamant, nici in munca) someri cu varsta intre 16 - 24 ani. Separat, acestia pot beneficia de masuri pentru infiintarea de afaceri, inclusiv sprijin sub forma de consiliere, formare, mentorat in cadrul masurilor sprijinite din Axa prioritara 1, respectiv Axa prioritara 2.
Pentru a primi banii, firmele infiintate de beneficiarii finali trebuie sa indeplineasca mai multe conditii.
Banii europeni de pana la 40.000 de euro vor putea fi folositi pentru investitii in afacere. Pentru a primi suma intreaga aprobata, firmele romanilor "convertiti" la antreprenoriat trebuie sa indeplineasca tot felul de obiective.
Printre altele, vor fi create minimum 2 locuri de munca in cadrul fiecarei firme infiintate prin intermediul acestui apel de de proiecte. Persoanele angajate in cadrul intreprinderilor nou infiintate vor avea, in mod obligatoriu, domiciliul sau resedinta in regiunea de dezvoltare in care se implementeaza proiectul, in mediul urban sau rural.
O persoana care fac parte din grupul-tinta nu va putea participa la cursurile de educatie antreprenoriala si nu va putea primi subventie de ajutor de minimis pentru infiintarea unui IMM si pentru implementarea unui plan de afaceri mai mult de o data in cadrul acestui apel de proiecte, atat in calitate de asociat unic sau in cadrul unui IMM infiintat de mai multi asociati.
Antreprenorii care vor beneficia de ajutorul european trebuie sa aiba resedinta sau domiciliul in mediul rural sau in cel urban, intr-una dintre cele 7 regiuni mai putin dezvoltate ale Romaniei, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia.
Bucureștiul si judetul Ilfov sunt excluse de la aceasta finantare.
De asememena, viitorii patroni trebuie sa aiba resedinta sau domiciliul in regiunea in care se implementeaza proiectul.
In calitatea lor de administratori ai schemelor de antreprenoriat, nici solicitantii, nici partenerii acestora din proiect nu pot incheia contracte de prestari servicii, furnizare de bunuri sau executie de lucrari cu beneficiarii ajutorului de minimis in cadrul aceluiasi proiect.
Persoanele fizice care infiinteaza afaceri nu trebuie sa aiba calitatea de asociati majoritari in structura altor intreprinderi, la data semnarii contractului de subventie.
In schimb, firmele nou infiintate vor trebui sa aiba sediul social si, dupa caz, punctul/ punctele de lucru in mediul urban, in regiunea de dezvoltare in care se implementeaza proiectul.
Ghidul solicitatului elaborat de MFE contine si o prevedere controversata. Pentru a putea lua cei pana la 40.000 Euro pentru dezvoltarea unei mici afaceri, acestia trebuie sa faca in prealabil un stagiu de practica intr-o firma din acelasi domeniu de activitate cu cel pe care vor sa-l abordeze si ei. Practic, oamenii trebuie sa gaseasca o firma care sa-i ajute sa ii devina concurenti in viitorul apropiat.
De ce ar ar ajuta un om de afaceri care deja are experienta in piata un viitor concurent? Linia de finantare prevede aici remuneratii pentru indrumatorul in practica.
"Persoanele ale căror planuri de afaceri au fost selectate în vederea acordării ulterioare a ajutorului de minimis, în cadrul întreprinderilor pe care le vor înființa, vor efectua, obligatoriu, câte un stagiu de practică organizat în cadrul unei întreprinderi existente, funcționale, a cărei activitate economică face parte din aceeași grupă CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat. Stagiul va avea o durată minimă de 40 de ore și se va desfășura la sediul social sau, după caz, la punctul de lucru al întreprinderii selectate" - prevede Ghidul solicitantului - conditii specifice.
"Administratorul schemei de antreprenoriat va intermedia identificarea întreprinderii în care va avea loc stagiul de practică. Pe perioada desfășurării acestuia, stagiarii vor fi coordonați și îndrumați de un reprezentant al întreprinderii, cu rol de mentor. Activitatea de coordonare și îndrumare a stagiarului va fi remunerată prin plata unui onorariu al cărui tarif orar va respecta plafoanele salariale prevăzute în Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020" - se mai arata in Ghidul solicitantului - conditii specifice.
Toate celelalte 7 regiuni de dezvoltare vor avea alocate cate 15 milioane de euro, pentru derularea e proiecte de stimulare a antreprenoriatului. Din acesti bani, 85% vin de la Uniunea Eropeana, iar restul din contributie nationala.
Organizatiile non-guvernamentale, alte astfel de entitati fara scop patrimonial si institutiile publice vor primi finantare publica totala, fara sa fie nevoite sa vina cu cofinantare proprie in proiectele europene de stimulare a antreprenoriatului.
Persoanele juridice cu scop patrimonial (cum sunt companiile de exemplu) care vor derula proiecte europene de stimulare a antreprenoriatului vor trebui sa asigure 5% cofinantare proprie.
In schimb, antreprenorii care vor fi formati si ajutati in program NU vor fi oligati sa contribuie cu niciun ban la cheltuielile eligibile.
"Valoarea maxima acordata pentru planurile aprobate este de 40.000 euro/ plan de afaceri, reprezentand maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile, si se acorda numai intreprinderilor infiintate de persoanele ale caror planuri de afaceri sunt aprobate" - se arata in ghidul solicitantului.