Redacția StartupCafe.ro
Banca Transilvania lansează Creditul De 5 ori APIA, destinat finanțării culturilor agricole și creșterii animalelor, prin care fermierii pot obține până la de 5 ori valoarea unui credit anual APIA. Datorită parteneriatui BT cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), clienții nu trebuie să prezinte alte garanții pentru un astfel de împrumut, garanțiile FGCR acoperind până la 80% din valoarea finanțărilor.
Aceste credite acordate în baza subvențiilor APIA cresc accesul fermierilor la finanțări prin creșterea perioadei de acordare și prin extinderea categoriilor de beneficiar. Finanțările sunt acordate pe 5 ani, în loc de 3 ani, cum este Creditul De 3 ori APIA și se adresează inclusiv fermierilor cu activitate în zootehnie.
„În acest an, BT a acordat peste 3.600 de credite în valoare de peste 2,6 miliarde lei, din care peste 350 milioane de lei reprezintă împrumuturile APIA. Angajamentul nostru este să contribuim la modernizarea agriculturii prin finanțare, specializare și tehnologizare” – declară Sorin Ignat (foto), Director Agribusiness, Banca Transilvania.
Banca Transilvania are peste 30.000 de clienți agribusiness, iar valoarea totală a finanțărilor pentru clienții agribusiness depășește 5 miliarde lei.