Claudiu Zamfir

UE vrea să împiedice China să mai oblige firmele europene să cedeze tehnologie Beijingului

Thumbnail

Guvernul chinez obligă companiile europene care investesc în China să-i cedeze tehnologii sensibile, avertizează Uniunea Europeană, care a făcut joi o contestație împotriva Beijingului  la  Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Într-un comunicat remis StartupCafe.ro, Comisia Europeană a anunțat că a contestat în cadrul OMC „practicile sistemice care obligă întreprinderile europene să cedeze tehnologia sensibilă și know-how-ul ca o condiție prealabilă pentru a putea desfășura activități economice în China”.

Această acțiune juridică se bazează pe o cauză inițiată de UE în iunie 2018.

Prin acest demers, UE spune că extinde și aprofundează în mod semnificativ domeniul de aplicare al acțiunii sale în cadrul OMC împotriva măsurilor luate de China privind transferurile forțate de tehnologie.

Această acțiune vine ca urmare a unor noi constatări privind incompatibilitatea măsurilor adoptate de China pentru aprobarea investițiilor și protecția drepturilor de proprietate intelectuală ale întreprinderilor străine cu normele multilaterale convenite.

Comisarul pentru comerț, Cecilia Malmström, a declarat: „Nu putem tolera ca firmele din UE să fie nevoite să renunțe la tehnologii valoroase în schimbul realizării de investiții în China. Această situație contravine în mod flagrant normelor pe care China s-a angajat să le respecte în momentul aderării la OMC. Astăzi, inițiem o acțiune juridică mai amplă și mai sistemică împotriva acestor practici ilegale, deoarece considerăm că este vorba de o problemă majoră ce afectează întreprinderile europene care desfășoară activități comerciale în China. Este o chestiune care poate și trebuie să fie soluționată într-un cadru internațional și multilateral”.

În cererea sa revizuită adresată OMC, UE denunță legislația chineză care reglementează:

  • aprobarea investițiilor în domeniul vehiculelor electrice (autovehicule alimentate cu tipuri noi de energie) și al biotehnologiei (semințe de cultură), domenii ce fac parte din sectoarele strategice ale planului „Made in China 2025”,
  • aprobarea întreprinderilor comune în diverse sectoare,

„întrucât impune cerințe de performanță întreprinderilor străine care desfășoară activități în China și restrânge libertatea economică și contractuală a întreprinderilor străine în ceea ce privește investițiile și transferurile de tehnologie”.

Așa-numitele cerințe de performanță obligă sau determină firmele europene să își transfere tehnologiile către întreprinderi comune înființate împreună cu parteneri din China, în schimbul aprobărilor administrative necesare acordate de autoritățile chineze, mai reclamă UE. Întreprinderile străine sunt obligate, de asemenea, să desfășoare activități de cercetare și dezvoltare în China.

La momentul aderării la OMC, China s-a angajat să nu impună cerințe de performanță în schimbul aprobării investițiilor și să mențină libertatea contractuală a întreprinderilor în China, în special în contextul investițiilor și al transferurilor de tehnologie.

Prin urmare, UE susține că actualele măsuri de politică ale Chinei încalcă angajamentele legale asumate de această țară.

Măsurile contestate completează chestiunile vizate de UE în cadrul primei sale acțiuni juridice inițiate în iunie 2018. Cererea anterioară viza anumite dispoziții ale Regulamentului privind importul și exportul de tehnologie („TIER”) și ale Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii privind întreprinderile comune cu participare chineză și străină la capital („Regulamentul JV”), deoarece contravin normelor OMC privind tratamentul egal pentru întreprinderile naționale și străine și restrâng în mod nejustificat drepturile întreprinderilor din UE, printre altele în ceea ce privește brevetele.

Cererea de consultări inițiază în mod oficial procedurile de soluționare a litigiilor din cadrul OMC. Dacă nu se ajunge la o soluție satisfăcătoare în termen de 60 de zile, UE poate solicita OMC să instituie un grup special care să hotărască cu privire la compatibilitatea măsurilor adoptate de China cu normele OMC.

Parallax

Vizualizari
2911
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri