Raluca Abrihan

UiPath, tot mai aproape de listarea la bursa. IPO-ul i-ar aduce companiei româneşti o evaluare de 15 miliarde dolari

Thumbnail

Singurul unicorn românesc UiPath se află în discuţii discuții cu mai multe instituţii bancare de investiţii pentru pregătirea ofertei publice iniţiale la bursa din New York, ce ar urma să aibă loc în 2021. Această listare i-ar aduce o evaluare de peste 15 miliarde de dolari, scrie Reuters.

UiPath încearcă să angajeze subscrieri pentru IPO pe măsură ce se pregătește să devină publică în 2021, potrivit surselor citate de Reuters, care avertizează totusi că un calendar al listării, evaluarea și dimensiunea tranzacției sunt supuse condițiilor pieței.

Compania generează în prezent peste 400 de milioane de dolari venituri anuale, a adăugat una dintre sursele citate.

UiPath a refuzat să comenteze informaţiile, mai scrie Reuters.

Compania IT UiPath a fost fondată în anul 2005, la București, de Daniel Dines și Marius Tîrcă, sub numele de DeskOver. În 2015 a finalizat dezvoltarea primei sale platforme de robot process automation (RPA) pentru eliminarea sarcinilor repetitive din companii și, în același an, a trecut la brandul UiPath. În prezent, compania are sediul central la New York și prezență globală, atrăgând în total investiții de peste 1,2 miliarde de dolari.

UiPath ajută companiile să automatizeze sarcini repetitive din domenii precum contabilitatea, resursele umane și tehnologia informației.

UiPath a avut de câştigat datorită trecerii la munca de la distanță din timpul pandemiei, pentru că, în mare parte, companiile au fost nevoite să își intensifice căutarea de soluții automate, mai scrie agenţia Reuters.

Cel mai recent IPO din IT este cel al compania de depozite de date Snowflake Inc SNOW.N, care a strâns peste 3 miliarde de dolari săptămâna trecută în cea mai mare ofertă publică a anului, în timp ce Unity Software a strâns 1,3 miliarde dolari într-o ofertă publică mărită.

Alte IPO-uri importante din tehnologie aşteptate până la finele anului sunt cele ale companiilor: Palantir Technologies, Airbnb, Asana și DoorDash.

Parallax

Vizualizari
1593
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Marius
Voicu
Realizati ca UiPath nu este o companie romaneasca, nu?

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri