Claudiu Zamfir
Serviciul de transport alternativ intermediat prin aplicație Uber mai pătrunde, de joi, într-un oraș din România, al 12-lea pe pe harta românească a companiei americane.
Începând de joi, după-amiază, Uber este disponibil în Brăila.
Cele 12 orașe românești care au acum Uber sunt: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea și Brăila.
Cu Brăila pe lista orașelor din România în care Uber este prezent, compania ajunge în al 4-lea oraș din zona Munteniei, după București, Ploiești și Pitești.
Prin extinderea zonei din apropiere de Galați, utilizatorii vor putea să călătorească mai ușor între cele două orașe.
Americanii spun acum că au planuri de extindere mai departe în România, „în viitorul apropiat”.
În Brăila, șoferii Uber sunt licențiați pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinațiile lor - dă asigurări compania, într-un comunicat pentru StartupCafe.ro.
Începând de joi, 22 iulie, și până pe 1 august, toți utilizatorii din Brăila pot folosi codul HELLOBRAILA pentru o reducere de 50% din costul primelor două curse cu UberX, pentru până la 7 lei reducere/cursă.