Redactia StartupCafe.ro

Ministrul Turismului, despre prețurile de pe litoral 2022: Suntem într-o economie de piaţă, ar trebui să funcţioneze cererea şi oferta

Thumbnail

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a vorbit marţi despre preţurile mari de pe litoral şi a spus că acolo unde sunt exagerări, fie în alimentaţia publică sau legat de tarifele pentru cazare, turiştii vor reacţiona. Pe de altă parte, el spune şi că a existat şi criză economică, perioada post-pandemică şi creşterile de preţuri la utilităţi. Legat de faptul că un administrator de plajă cere 200 de lei pentru amplasarea cearşafurilor, ministrul a spus că, personal, nu i se pare firesc.

„Am văzut şi eu imagini cu acest subiect. Strict personal, nu mi se pare firesc. Am văzut şi o explicaţie dată de acel operator. De altfel, am înţeles că nimeni nu a achitat o astfel de sumă exorbitantă pentru aşa ceva. Ministerul certifică aceste porţiuni de plajă pentru a activitate turistică şi avem echipe care fac verificare în teren. La orice sesizare, echipa merge acolo şi verifică conformitatea ativităţii turistice de pe plajă, cu prevederile din legislaţie. Noi nu avem măsuri legale cu privire la preţuri, nu avem competenţe ca minister. Tarifele, cel puţin în acel caz, sunt de neacceptat şi iniţiativa acelui operator a fost total nefericită pentru că descurajează o activitate turistică care, cel puţin pe litoral, este aşteptată vreme de nouă de zile”, a spus Cadariu, citat de News.ro.

Ministrul a fost întrebat şi de preţurile mari de pe litoral.

„Ideea de bază este următoarea – suntem într-o economie de piaţă şi ar trebui să funcţioneze cererea şi oferta şi probabil în linii mari şi funcţionează. Mai mult ca sigur, acolo unde sunt exagerări, fie dacă discutăm despre alimentaţia publică sau discutăm de tarifele pentru cazare, clienţii, turiştii vor reacţiona. Pe de altă parte, constatăm cu toţii realităţi internaţionale – criză economică, perioadă post-pandemică, creşteri de preţuri la utilităţi. Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de preţuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt şi explicaţii pentru preţuri mai mari, cel puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut”, a spus oficialul.

Un complex rezidenţial din Năvodari solicită o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri cu umbrelă în primul rând dinspre la apă. Oficialii complexului susţin că acesta este unul ”exclusivist”, unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate. Ei justifică taxa prin dorinţa de a „descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele”.

Parallax

Vizualizari
494
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 894
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri