CZ

Top 2021: Domeniile cu cele mai multe firme care au intrat în insolvență în primul semestru

Thumbnail

Un număr de 3.076 de firme au intrat în insolvență în prima jumătate a anului 2021, cu 30% maimulte decât în aceeași perioadă a anului 2020, când fusese înregistrat un minim istoric de 2.360 de firme care au intrat în insolvență, conform datelor de la Registrul Comerțului citate într-o cercetare KeysFin.

Potrivit raportului KeysFin Macro Update, cele mai multe insolvențe din 2021, la fel ca și în anul precedent, au fost înregistrate în sectoarele:

  1. Comerț (30,9%),
  2. Construcții (16,8%),
  3. Industria prelucrătoare (12,6%).

La polul opus se află Industria Extractivă, Energie & Gaze și Sănătate & Asistență socială, cu câte 0,3% din total.

În ceea ce privește distribuția geografică, în județele Maramureș, Giurgiu și Călărași s-au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale insolvențelor, cu ponderi cuprinse între 133% și 190%, în primele șase luni din 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

La polul opus, în județele Harghita (-52,9%), Constanța (-35,7%) și Bacău (-31,8%) s-au înregistrat cele mai mari scăderi.

De asemenea, numărul companiilor suspendate a crescut cu 18% față de primul semestru al anului 2020, ajungând la 6.043 de companii, iar radierile și dizolvările s-au majorat cu 33,6%, ajungând astfel la 35.053 companii, după ce în anul precedent s-a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani (23.007 companii).

Raportul menționează și unele evoluții pozitive din prima parte a anului 2021:

  • numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a atins cel mai ridicat nivel din istorie, mai precis 1.482.988 companii,
  • numărul de înmatriculări firme a crescut cu 63% în prima jumătate a acestui an, ajungând astfel la 79.734 companii.

„Deși în primă fază mediul de afaceri a reușit să facă față pandemiei de COVID-19, cu excepția sectoarelor HoReCa și Cultură & Divertisment, resursele încep să dispară. Managerii trebuie să fie foarte atenți la partenerii de afaceri, să aibă la îndemână soluții de reducere și de evitare a riscului comercial, să verifice în timp real datele financiare, procesele, insolvențele, riscurile asociate partenerilor, clienților și furnizorilor, pentru a lua cele mai corecte decizii și a evita pe cât posibil pierderile asociate plăților întârziate”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin.

Thumbnail

Sursa: date ONRC prelucrate de KeysFin

În 2020 au scăzut restanțele la plăți

La întocmirea studiului au fost centralizate și analizate datele financiare pentru anul 2020,  raportate la Ministerul Finanțelor de aproximativ 750.000 de companii, iar cifrele arată că în anul 2020 s-a înregistrat o scădere a plăților restante de 4% față de 2019, ajungând la 83,4 miliarde lei.

De asemenea, puțin sub jumătate (49%) au fost facturi restante către furnizori.

În același timp, pentru prima dată în istorie, rezultatul net a depășit pragul de 100 de miliarde de lei, mai exact 103 miliarde de lei, cu aproximativ 11% mai mult față de anul 2019.

2021- valul patru al pandemiei COVID, risc major pentru afaceri

Analiștii KeysFin mai estimează că în anul 2021, economia României va crește cu aproximativ 7%, după ce, în anul 2020 a înregistrat o scădere de 4%, ceea ce ar însemna o medie anuală de aproximativ 1,5% în pandemie.

Cu toate acestea, în opinia analiștilor KeysFin, cele mai importante riscuri macroeconomice sunt:

  • al patrulea val al pandemiei de COVID-19 (ca urmare a apariției noilor tulpini de SARS-CoV-2, în special a tulpinii Delta), coroborat cu numărul în scădere al vaccinărilor în România,
  • impactul expirării măsurilor fiscale de stimulare a economiei,
  • presiunile inflaționiste (generate de creșterea prețurilor materiilor prime pe plan internațional și de măsurile administrative locale),
  • precum și adâncirea deficitului comercial, care va continua să aibă consecințe asupra monedei naționale.

KeysFin este o firmă care oferă soluții digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.

 

Parallax

Vizualizari
2552
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri