Denisa Crăciun

Studiu: 62% dintre antreprenorii români nu simt creșterea economică anunțată de Guvern

Thumbnail

Aproximativ 62% dintre antreprenorii români spun că nu simt creșterea economică anunțată de Guvernul României, pentru că prețurile la utilități și cele din magazine s-au mărit, iar peste 26% dintre companii nu observă o schimbare reală față de anul 2020, în pofida cifrelor optimiste anunțate oficial, conform unui studiu realizat de un producător român de software pentru companii.

Raportul CIEL arată că aproape toți antreprenorii (respondenți ai studiului) spun că au crescut costurile cu furnizorii și unii dintre ei susțin că instabilitatea și lipsa de predictibilitate vor persista în mediul de business din România, ținând cont și de contextul politic actual.

Aproximativ 72% dintre antreprenori recunosc că în 2021, gradul de predictibilitate în mediul de afaceri local a scăzut comparativ cu anul 2020, și doar 7,5% dintre aceștia sunt de părere că a crescut.

Creșterea economică de 13% anunțată de Guvern nu este susținută de realitatea din piață, spun respondenții, mai ales că pentru aproape 92% dintre antreprenori, costurile cu furnizorii au crescut în 2021.

De asemenea, doar 9,5% dintre companii au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri.

Pe de altă parte, pe fondul instabilității pieței, antreprenorii români acordă o mai mare importanță digitalizării: 45% din companii au făcut investiții în digitalizare în timpul pandemiei și 37% planifică noi investiții în următoarele luni.

Sumele alocate pentru digitalizare:

  • În puțin peste 61% dintre cazuri, sumele alocate pentru digitalizare au fost sub 1.000 de euro;
  • Pentru 27,2% dintre companii au fost între 1.000 și 3.000 de euro;
  • Pentru 11,6% dintre aceste firme sumele alocate au fost peste 3.000.

Dintre participanții la studiu, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerț, 15% în construcții, 12% în IT, iar restul au afaceri și în industria producătoare de materiale, alimente sau confecții.

 

Parallax

Vizualizari
91
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri