Smile Media

INTERVIU Ovidiu Craiciu, seller eMAG: Pe eMAG Academy înveți să gestionezi întreaga platformă/ Clienții au încredere că eMAG aduce doar selleri buni

Thumbnail

Ovidiu Craiciu este director de marketing online la Serena lenjerie și a discutat, într-un interviu acordat Startupcafe.ro, despre ce înseamnă întreaga platformă eMAG Marketplace pentru afacerea lui, despre cum te poți folosi de eMAG Academy și care sunt sfaturile pe care i le-ar da unui antreprenor aflat la început de drum.  “Pentru anul curent dorim creșterea cifrei de afaceri față de anul trecut. Pentru următorii ani ne dorim să ne extindem pe plan internațional și să ne menținem la fel de buni la nivel de servicii cu clienții”, a explicat Ovidiu Craiciu.

Ce vindeți voi de fapt și cui se adresează produsele voastre?

Ovidiu Craiciu: Noi comercializăm produse vestimentare pentru acasă și ne mândrim că suntem singurul importator al brandului Penti din România. În timp, am dezvoltat parteneriate solide cu retailerii din România și astfel produsele noastre se găsesc în toate rețelele de supermarketuri și hypermarketuri. Inițial, noi ne-am lansat ca business de lenjerie intimă, dar în timp, pe fondul creșterii cererii clienților, ne-am dezvoltat gama de produse și am inclus în ofertă și pijamale, halate, tricouri sau bluze de casă. Chiar dacă am traversat o perioadă mai dificilă, în care am petrecut mai mult timp în casă, oamenii și-au dorit haine noi în care să se simtă confortabil și au investit în garderobă. Clientul pe care îl vizăm este cel care își dorește să arate bine chiar și în casă. 

Cum a început afacerea?

Ovidiu Craiciu: Afacerea a început în 1997 și de atunci s-a dezvoltat organic până în punctul în care ne aflăm astăzi. Când s-a lansat, primul canal de vânzare a fost un magazin dintr-un mall din București, iar ulterior unul din Iași. Acum ne bazam exclusiv pe vânzarea doar online, iar în offline avem prezență doar prin parteneri.

De ce ați renunțat la magazinele fizice și v-ați dus mai mult pe online?

Ovidiu Craiciu: Am renunțat la cele două canale offline, cele 2 magazine, deoarece din cauza pandemiei a fost mai greu să atragem clienții într-un magazin fizic. Consumatorii noștri au dorit să își cumpere în continuare hainele, dar dintr-un mediu mai sigur.

Cate produse aveți acum expuse pe eMAG Marketplace?

Ovidiu Craiciu: Cred că în jur de 1300 de produse.

Cum se vede prezența produselor pe eMAG Marketplace?

Ovidiu Craiciu: Se vede bine, zicem noi. Noi vindem în aproape toate rețelele din Romania, dar eMAG Marketplace ne aduce aproximativ 15% din cifra noastră de afaceri. Depinde și de lunile în care vindem. În decembrie cu siguranță avem o vânzare mai bună față de aprilie. Prima dată am intrat pe eMAG Marketplace în 2019.

Ce facilitați primește un seller în momentul în care intră pe eMAG Marketplace?

Ovidiu Craiciu: În primul rand, primește o noua piață pentru că eMAG și-a dezvoltat propria piață și oamenii au încredere în acest brand și au încredere că eMAG aduce doar selleri buni. 

Am văzut că ratingul vostru pe eMAG Marketplace se apropie de maxim. Ce înseamnă acest rating pentru un business ca al vostru?

Ovidiu Craiciu: Înseamnă validarea clienților noștri. Avem acest rezultat datorită echipei noastre de customer care, care este foarte bună și am ajuns aici pentru că suntem dedicați să le oferim cele mai bune servicii clienților. Business-ul nostru nu ar exista fară clienți și ne dam silința să le oferim cele mai bune servicii și să răspundem prompt solicitărilor lor. În plus față de descrierea bună a produselor, livrarea este extrem de importantă pentru noi și ne străduim să expediem comenzile în aceeași zi. Un alt factor foarte important pentru clienții noștri este prețul deoarce noi spunem că avem unele dintre cele mai bune prețuri de pe piață. 

Ce anume contează ca să ai un rating foarte bun? Cum gestionați ratingul? Îl urmărește cineva tot timpul?

Ovidiu Craiciu: Avem o persoană dedicată care se ocupă de acest lucru. O persoană care, în cazul în care apar probleme de stoc, de culoare, sună clientul și îl întreabă cum îl poate ajuta în acest caz. 

Stiu că voi folosiți eMAG Academy. Îmi puteți da mai multe detalii despre ce înseamnă acest program și cum v-a ajutat pe voi? 

Ovidiu Craiciu: Nimeni nu se naște învățat, iar atunci când ai foarte multe întrebări și nu ai la cine să apelezi, eMAG Academy e exact ceea ce ai nevoie. În eMAG Academy găsești răspunsurile la foarte multe întrebări: cum se face o campanie, cum să faci un import în Excel, cum și ce înseamnă anumite lucruri din listarea produsului. Acolo înveți să gestionezi platforma. 

Ce sfaturi i-ai da unui antreprenor care intră pentru prima dată pe acest canal. Ce ar trebui să facă înainte de toate?

Ovidiu Craiciu: În primul și în primul rand i-aș recomanda să intre pe eMAG Academy ca să cunoască platforma cât mai bine, să se documenteze, să fie foarte atent la comenzi, să aibă un customer service foarte bun. Este important să fie deschis la schimbare și să fie atent la nevoile clienților sai. 

Cum a mers prima parte a acestui an în ceea ce privește business-ul vostru? Față de anul trecut, care a fost un an mai special. 

Ovidiu Craiciu: Pentru noi a mers cam la fel.  Noi am ajuns, în momentul de față, la un prag unde nu avem fluctuații în cifra de afaceri de la lună la lună sau de la an la an pe online. Se simte o mica diferență față de anul trecut, când a fost boom-ul pentru pijamale și ținuta de acasă, dar nu este o diferență atât de mare încât să fim îngrijorați. Diferența e de aproximativ 2%.

Ce urmează pentru ce a mai rămas din anul acesta și ce planuri aveți pentru anul viitor?

Ovidiu Craiciu: Pentru anul curent dorim creșterea cifrei de afaceri față de anul trecut. Pentru următorii ani ne dorim să ne extindem pe plan internațional și să ne menținem la fel de buni la nivel de servicii cu clienții. 

Ce înseamnă extinderea pe plan internațional?

Ovidiu Craiciu: Am vorbit deja cu eMAG Bulgaria și în momentul de față ne face strategia ca să putem intra pe piața din Bulgaria. 

Articol susținut de eMAG

Parallax

Vizualizari
1147
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.436
Just for testing :

interaction: 0.86

popularity: 0.46

publishing: 2.89

expertise: 0.08

rating: 1.436

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 1, 357
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri