Denisa Crăciun

Ce salarii plătesc firmele în județul Mureș. Top joburi

Thumbnail

Firmele din domeniul ingineriei ocupă un loc special când vine vorba de numărul de joburi active și de salarii, la nivelul județului Mureș, potrivit platformei de recrutare online BestJobs.

Astfel, un Inginer mecanic sau electric poate câștiga similar cu un Programator PHP, adică un salariu lunar net cuprins între 1000 și 1.400 de euro, conform platformei de recrutare.

Salariile nete ale programatorilor pot crește și până la 2.000 de euro pe lună, iar un agent imobilar poate atinge nivelul de 1.500 de euro.

La nivel similar din punct de vedere al veniturilor se mai află și un Specialist Marketing cu un Agent de Vânzări, cu maximum 800 de euro pe lună. 

Unde vor să lucreze mureșenii

În ultimele 30 de zile, s-au înregistrat peste 23.500 de aplicări, dintre care 82,5% în Târgu Mureș, 9% în Reghin și 8,5% în Sighișoara.

Cele mai vânate poziții au fost:

  • Asistent vânzări part-time, cu 1.460 de aplicări;
  • Consultant vânzări, cu 1.318 de aplicări;
  • Casieră/Casier, cu 1.100 de aplicări;
  • Asistent vânzări full-time, cu 641 de aplicări.

Astfel, Vânzările conduc topul celor mai dinamice domenii din zonă, urmat de Financiar și Management. La polul opus, sectorul public, Educația și Call-center-ul au atras cele mai puține aplicări.

Candidații din județul Mureș de pe platforma de recrutare online au disponibile peste 3.300 de joburi la care pot să aplice, cu 42% mai multe decât în aceeași perioadă din 2021.

Dintre acestea, 84% se adresează locuitorilor din Târgu Mureș.

În ceea ce privește numărul de joburi din județul Mureș, acesta s-a menținut constant de la începutul anului și până acum.

19% din totalul joburilor dedicate candidaților mureșeni pot fi realizate de la distanță, ele menționând „remote” în anunțul de angajare. Cele mai multe dintre ele sunt în Inginerie, IT, Management, Vânzări, Financiar/ Contabilitate.

Parallax

Vizualizari
356
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri