Denisa Crăciun

S-a mai lansat o platformă de e-commerce pentru fermieri

Thumbnail

Fermierii români care vor să își promoveze afacerea și să își vândă produsele, o pot face printr-o nouă platformă de e-commerce, Farmvio, lansată de 2 antreprenori români, care vor să își extindă business-ul pe piețele din Europa Centrală și de Est.

Farmvio este o platformă online fondată de antreprenorii Andrei Mihăiță și Dragoș Popescu, specializată pentru fermieri, cărora le oferă servicii de promovare și vânzare a produselor, precum și transport și trasabilitate.

Soluția oferă noi oportunități de colaborare cu diferite companii din segmentul HoReCa și acces facil la clienți (persoane fizice și companii) pentru fermieri.

Investiția inițială în acest proiect este de aproximativ 50.000 de euro, spune compania, care estimează, de asemenea, că în 2022 Farmvio se va extinde regional și va intra pe piețele din Polonia, Cehia și Ungaria.

Fondatorii Farmvio vor ca până la sfârșitul anului 2021 să ajungă la 2.000 de fermieri activi pe site, iar în primul an de la lansare, platforma să aibă 10.000 de fermieri și 50.000 de clienți, atât persoane fizice, cât și companii din domeniul HoReCa sau procesare.

„Site-ul integrează un algoritm bazat pe Inteligența Artificială, care ne permite să preluăm diferite date de la fermieri, cum ar fi recolta disponibilă sau prețul și să generăm oferte foarte specializate pentru segmentul HoReCa. Creăm un ecosistem în care încorporăm tehnologia, cu ofertele furnizorilor și instrumentele logistice și de marketing, scopul fiind acela de a-i ajuta pe fermieri să vină cu oferte competitive, în raport cu marii retaileri”, a spus Dragoș Popescu, fondator Farmvio.

Cum funcționează platforma de e-commerce pentru fermieri

Pentru a avea acces pe Farmvio, fermierii vor fi acceptați în baza actelor care confirmă că sunt producători, platforma fiind concepută ca un magazin virutal de unde vor putea fi cumpărate toate categoriile de alimente care pot fi produse într-o fermă:

  • Legume;
  • Fructe;
  • Carne și specialități din carne;
  • Lactate;
  • Ouă;
  • Produse de panificație;
  • Conserve și dulcețuri;
  • Băuturi naturale.

Fondatorii platformei au gândit un sistem care folosește, pe lângă sisteme pe bază de AI, și Internet of Things (IoT), pentru a potrivi clienții cu furnizorii, în funcție de nevoi, stocuri disponibile și proximitate.

Fermierii își pot administra contul și își pot construi o identitate vizuală, pot comercializa produse și pot primi feedback din partea clienților, opțiuni gratuite pe toată perioada în care comerciantul este activ pe platformă.

În primele trei luni de la lansare, toți fermierii înscriși pe Farmvio (vezi AICI) vor beneficia de o reducere de 12% din taxa de transport pentru produsele neperisabile.

Fondatorii platformei spun că un avantaj al soluției oferite de ei este trasabilitatea produselor, un proces prin intermediul căruia clienții pot ști din ce fermă și lot provin produsele, în ce sezoane sunt disponibile sau când se pot face precomenzi.

„Dacă, de exemplu, unul dintre fermieri are nevoie de bondari pentru polenizare, îi poate primi în cel mai scurt timp de la alt fermier, care are cont pe Farmvio. Vom juca și rol de agregator, în situațiile în care o comandă depășește capacitatea de livrare a unei singure ferme. Am gândit această platformă ca pe un mod de a-i încuraja pe fermieri și de a-i sprijini în procesul de găsire a clienților”, suține Dragoș Popescu, fondator Farmvio.

Farmvio este un concept finanțat inițial prin resurse proprii, iar pentru următoarele etape de dezvoltare, cei doi antreprenori vor apela la fonduri europene și investitori privați.

Farmvio este un start-up lansat în 2021, care aduce la un loc fermieri și clienți, fie că sunt companii sau persoane fizice.

Platforma gestionează și coordonează comenzile de tip B2B, urmând ca tot ceea ce înseamnă interacțiunea cu persoanele fizice să intre în sarcina fermierului.

În prezent, pe platformă există un număr de 4.000 de conturi preselectate, care urmează să fie activate de către fermieri.

Parallax

Vizualizari
738
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri