Denisa Crăciun

Platforma care a făcut 1,2 milioane Euro într-un an, din informații despre firmele din România

Thumbnail

Termene.ro, platforma care oferă informaţii actualizate în timp real despre firmele din România, a ajuns în 2021 la venituri și încasări de 1,2 milioane de euro, în creștere cu 50% față de anul 2020 și estimează o creștere a cifrei de afaceri de 50% în 2022, până la nivelul de 1,8 milioane de euro.

Factorii care au contribuit la creșterea veniturilor în 2021 sunt retenția clienților, un indicator important pentru afacerile antreprenoriale predictibile, recrutarea unui director de vânzări la nivel național și scalarea echipelor de vânzări, a transmis compania, miercuri, într-un comunicat către StartupCafe.ro.

Numărul de clienți ai Termene.ro a crescut cu 50% în ultimul an și a ajuns la 3.000 de firme.

Top 5 produse și module utilizate de clienții Termene.ro

  • Verificări firme;
  • Monitorizări firme;
  • API (extragere de informații din baze de date);
  • RedBill (recuperarea datoriilor de la debitori);
  • Analize și studii de piață.  

„Ne propunem să ne menținem ritmul de creștere a cifrei de afaceri și în 2022, tendință susținută de atragerea noilor clienți. Investițiile în tehnologie, optimismul firmelor și revenirea post-pandemică din primăvară- așteptată de mediul de business- ne determină să rămânem optimiști cu privire la evoluția din 2022, an în care managerii și antreprenorii au nevoie de afaceri predictibile”, spune Adrian Dragomir, Business Innovation Consultant și fondator Termene.ro. 

Termene.ro susține că va continua în 2022 investițiile în Machine Learning și NLP (programare neuro-lingvistică).

„Încă de la începutul proiectului de cercetare pentru dezvoltarea platformei TERMENE_AI_360, datorită rezultatelor promițătoare, compania a investit un buget suplimentar de 500.000 de euro. Astfel, investițiile totale în tehnologii noi și inovații au depășit 5 milioane de euro până în prezent”, conform comunicatului.

Prin dezvoltarea platformei pentru Data Science (știința datelor), Termene.ro aduce îmbunătățiri în sectorul de analiză a datelor. Datele colectate și stocate de aceste tehnologii vor crește predictibilitatea în activitatea companiilor. Aici intervine știința datelor. Inteligența artificială și tehnologiile de tip Machine Learning sunt folosite în procesul de analiză a partenerilor la stabilirea riscului de creditare.

Rezultatul scontat este creșterea competitivității acestui sector-cheie de furnizare de informații despre companii și de management de risc comercial pentru societate. 

„Impactul investițiilor noastre în tehnologie va fi semnificativ pentru mediul de business românesc întrucât noul proiect va ajuta companiile să-și filtreze colaboratorii mai rapid, îndeosebi atunci când se finanțează prin credit comercial și finanțare bancară. De asemenea, vor fi efecte pozitive pentru economie întrucât va scădea valoarea totală a creanțelor din economie. Concret, nu vom mai avea atât de multe facturi neîncasate de firme”, spune antreprenorul Adrian Dragomir. 

Potrivit Termene.ro, managerii și antreprenorii din România își doresc să facă afaceri într-un mod predictibil: 42% dintre companii își doresc în principal să evite colaborarea cu firme-fantomă, firme-paravan sau companii care au conexiuni de afaceri dubioase. Alți 31% dintre utilizatori pun pe primul loc scăderea riscului de neplată al clienților prin acordarea de limite de credit mai apropiate de capacitatea lor de plată.  

Parallax

Vizualizari
1404
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri