Redactia StartupCafe.ro

Panouri solare peste terenurile agricole - Consiliul Concureței recomandă simplificarea autorizării

panouri solare-dreamstime

Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluții pentru simplificarea procedurii de scoatere a terenurilor din circuitul agricol în vederea montării de panouri solare pe suprafețe mari de către dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice.

Într-un studiu privind accesul pe piața producătorilor de energie din surse regenerabile, Consiliul Concurenței a constatat că procesul de obținere a tuturor autorizațiilor necesare punerii în funcțiune de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile este „anevoios și durează mult”, „ceea ce descurajează potențialii investitori”.

Ce spune Consiliul Concurenței despre autorizarea parcurilor fotovoltaice:

  • Un prim aspect care contribuie la îngreunarea procesului de autorizare se referă la interpretarea neunitară a prevederilor legale la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale (UAT), ceea ce conduce la aplicarea unui tratament diferențiat din punctul de vedere al condițiilor pe care companiile trebuie să le îndeplinească în vederea obținerii autorizației de construire, în funcție de localitatea pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi capacitatea de producere a energiei regenerabile.
  • Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) adoptarea, în cadrul legislației secundare, a prevederilor din Anexa nr .6 - Avize necesare la autorizarea construcțiilor noi la Proiectul de Cod (varianta inițială), în vederea asigurării unei interpretări unitare la nivelul UAT-urilor, din perspectiva cerințelor referitoare la documentele necesare fiecărei companii în vederea obținerii autorizației de construire.
  • Pentru a putea construi capacități de producere a energiei regenerabile, investitorii trebuie să scoată terenul din circuitul agricol, procedură care implică interacțiunea cu mai multe autorități/instituții publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ceea ce conduce la o procedură complexă, de durată, care contribuie la îngreunarea accesului pe piață.
  • În același timp, Legea Fondului Funciar (nr. 18/1991), permite construirea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, în extravilan, în limita la 50 ha pentru terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, ceea ce împiedică dezvoltarea proiectelor mari.
  • Astfel, autoritatea de concurență recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluții care să faciliteze procedura de scoatere a terenului extravilan din circuitul agricol, astfel încât solicitantul să interacționeze doar cu Direcția Agricolă Județeană, prin depunerea unei singure documentații, și, totodată, să inițieze demersurile necesare pentru a permite construirea parcurilor fotovoltaice și eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa III, IV și V de calitate (terenuri mai puțin fertile), indiferent de suprafață.
  • De asemenea, autoritatea recomandă MADR inițierea demersurilor necesare în vederea permiterii construirii parcurilor eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa I și II de calitate (cele mai fertile), cu asigurarea scopului urmărit din perspectiva producției agricole prin utilizarea în sistem dual a acestor terenuri.
  • Pe parcursul derulării studiului, legislația incidentă a suferit unele modificări de natură să conducă la o simplificare și fluidizare a procesului de autorizare a operatorilor economici care investesc în capacități de producere a energiei din surse regenerabile (s-a eliminat atât obligativitatea introducerii terenului în intravilan, cât și obligativitatea modificării Planului Urbanistic Zonal). De asemenea, procesul se va simplifica odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență privind licența industrială unică, promovată de Consiliul Concurenței și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și care are ca obiectiv debirocratizarea mediului de afaceri. Astfel, operatorii economici care investesc în capacități de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obținerea licenței industriale unice, astfel încât toate licențele, autorizațiile, acordurile, avizele sau permisele necesare desfășurării activității vor fi obținute în cadrul unei singure proceduri, realizată prin mijloace electronice, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială (autorizația de construire va fi inclusă în licența unică industrială începând cu data de 1 ianuarie 2025).
  • Consiliul Concurenței a colaborat cu reprezentanții MDLPA și MADR în vederea identificării unor soluții de eficientizare a procesului de autorizare a lucrărilor de construcții, pe parcursul derulării studiului.

Parallax

Vizualizari
1186
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 889
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri