Cum organizezi eficient informatiile pe site-ul unui magazin online
Utilizator neî… (neverificat)

Cum organizezi eficient informatiile pe site-ul unui magazin online

Imagine principala
BUNE PRACTICI: Organizarea informatiei pe site-ul unui magazin online

Ai un magazin online si vrei sa vinzi cat mai mult, dar te-ai intrebat cat de mult conteaza modul in care organizezi informatia din pagini? Aceasta este intrebarea la care vrea sa raspunda James Gurd, seful unei agentii de consultanta in marketing online si ecommerce, intr-un articol publicat pe platforma eConsultancy.



Gurd incearca sa explice termenul "arhitectura informatiei" si celor care nu au cunostinte de design sau care nu s-au specializat in interactiunea cu utilizatorul sau in crearea unei experiente a utilizatorului pe site-urile pe care acesta le viziteaza. Pe scurt, desi definita in mai multe feluri, arhitectura informatiei inseamna modul in care aranjezi informatiile intr-o baza de date sau intr-un site astfel incat parcurgerea lor sa sa faca intr-un mod cat mai facil si mai logic.



Cum se traduce aceasta sintagma in cazul unui magazin online? Potrivit lui Gurd, esentiale sunt structura catalogului de produse si a site-ului, modulul de cautare (procesele si functiile de baza), datele analitice si raportarile lor (vizitatori, trafic, conversii, numar de vanzari etc.) si optimizarea pentru motoare de cautare.



In cazul structurii site-ului, ierarhia paginilor din site trebuie sa fie bine definita inclusiv vizual, pe niveluri. Pe de o parte, structura de tip prima pagina - categorie - subcategorie - pagina cu produsele si pagina fiecarui produs este cea mai importanta, insa aproape la fel de importanta este si structura paginilor cu informatii: despre companie, contact, dar si pagini interne daca magazinul onlne ofera o sectiune pentru utilizator, de tip "Contul meu".



Gurd arata ca, in luarea deciziei organizarii informatiilor, ideal este ca acestea sa fie listate asa cum se asteapta utilizatorul sa le gaseasca si nu cum o structureaza compania intern. De asemenea, e important modul in care functia de cautare poate returna rezultatele. Acestea trebuie sa fie clare, nu o combinatie intre pagini de produse si articole de pe blogul magazinului online.



Organizarea produselor in site ar trebui sa aiba o structura clara, spune specialistul, astfel incat un produs sa nu existe continut duplicat. Mai exact, daca un produs se regaseste in doua categorii, de exemplu in "produse electronice" si in "produse la reducere", sa nu se creeze doua adrese diferite. Totodata, e important sistemul de filtrare.



Concluzia lui Gurd este ca, in momentul luarii deciziei de a crea un magazin online, proprietarul trebuie sa ia in vedere modul in care organizeaza informatia, atat din punct de vedere al usurintei cu care o acceseaza utilizatorul, cat si a optimizarii pentru motoare de cautare. Acest lucru implica si reevaluari constante pentru a imbunatati fluxul in functie de extinerea serviciilor sau de rata de conversie, cata vreme magazinul online trebuie optimizat in primul rand pentru utilizatori si apoi pentru proprietar.

Parallax

Vizualizari
164
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings