Dani Rockhoff

Ochelarii care ne văd când suntem stresați sau obosiți. Peste două milioane de euro de la UE pentru tehnologia Eye-Tracking

Thumbnail

O tehnologie digitală care urmărește mișcările irisului cu ajutorul unor ochelari inteligenți și ar putea desluși comportamentul uman a primit 2,3 milioane de euro, printr-un program de finanțare european, Horizon 2020 care sprijină inovația și tehnologiile disruptive propuse de IMM-uri.

Ochii sunt oglinda sufletului, se zice. Ochii drept oglindă a stărilor noastre sunt ținta unei tehnologii digitale, care, urmărind mișcările irisului, poate citi comportamentul uman. Altfel formulat, ochii devin sursă de date pentru o interfață – ochelarii inteligenți - dintre om și mașină.

Proiectul a adus startup-ului vienez Viewpointsystem o finanțare de 2,3 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Banii provin din "Horizon 2020", program de inovare care are drept scop stimularea cercetării și inovării în UE, sprijinind în special întreprinderile mici și mijlocii.

Viewpointsystem funcționează pe o tehnologie numită Digital Iris. Aceasta se concretizează într-o pereche de ochelari de tip B2B, echipați cu caracteristici de urmărire a ochilor. Acest lucru înseamnă că sistemul urmărește mișcările ochilor și, potrivit afirmățiilor startup-ului în cauză, poate citi comportamentul uman în timp real.

De exemplu, se depistează în acest mod anumite nevoi sau senzații, cum ar fi stresul ori oboseala. Cu ajutorul realității augmentate (Augmented Reality - AR), prin intermediul acestor ochelari ar putea fi stocate temporar informații relevante în acest sens. În plus, utilizatorul ar putea controla aplicațiile AR, clipind din ochi.

Pentru dezvoltarea tehnologiei, compania cu 40 de colaboratori a primit, conform datelor proprii, cea de-a șasea finanțare, ca mărime, la nivel european, acordată pentru "Open Disruptive Innovation". În plus, echipa va fi sprijinită cu coaching, mentorat și contacte cu diverși investitori.

"Cu această finanțare, putem să aducem interacțiunea dintre om și mașină la un nou nivel și să o punem la dispoziția unor domenii de aplicare cum ar fi industria, mobilitatea, securitatea și medicina", a declarat fondatorul și directorul general al startup-ului Viewpointsystem, Nils Berger, într-un comunicat de presă.

Compania sa activează în domeniul Eye-Tracking începând din 2016 și afirmă că a implementat deja 500 de proiecte naționale și internaționale, într-o gamă largă de industrii - inclusiv la Deutsche Bahn și la Aeroportul Internațional din Viena, după cum relatează Wiwo.de.

Parallax

Vizualizari
280
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri