Nokia dezvoltă tehnologie de internet 5G cu 500 de milioane de euro împrumutați de la UE
Claudiu Zamfir

Nokia dezvoltă tehnologie de internet 5G cu 500 de milioane de euro împrumutați de la UE

Thumbnail

Compania finlandeză de telecomunicații, tehnologia informației, software și servicii Nokia ia un credit de 500 de milioane de euro, pentru a face cercetare-dezvoltare în tehnologie de internet 5G, în urma unui acord semnat luni cu finanțatorii europeni.

Împrumutul este acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI), susținut de Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI) - așa-numitul Plan Juncker.

Nokia va folosi împrumutul pentru a-și accelera în continuare cercetarea și dezvoltarea tehnologiei 5G, standardul de telecomunicații mobile de generație următoare, menționează Comisia Europeană într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Prin tehnologia 5G se așteaptă creșterea puternică a vitezei pe internet și a conectivității.

Mai departe, se speră la dezvoltarea și răspândirea tehnologiilor de realitate virtuală (VR) și realitate augmentată (AR), a vehiculelor fără șofer, a monitorizarii medicale, serviciilor de automatizare industrială avansată - toate acestea având nevoie de conectivitate omniprezentă.

Împrumutul are o scadență medie de aproximativ cinci ani de la efectuarea plății, care poate avea loc în orice moment în următoarele 18 luni.

Vizualizari
1130
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings