Denisa Crăciun

Microsoft a cumpărat un startup slovac

Thumbnail

Microsoft a anunțat joi că a achiziționat Minit, un startup originar din Brastilava, Slovacia, fondat în 2015, care oferă soluții tech pentru companii.

Minit, care a obținut până acum finanțări de peste 10,3 milioane de euro, conform Crunchbase, a fost fondată de antreprenorul Rasto Hlavac și este condusă de James Dening, în calitate de CEO al companiei.

Gigantul tech nu a dezvăluit și suma tranzacției.

Startup-ul oferă soluții tech pentru companii, precum Process Mining, o tehnică de analiză și urmărire a proceselor. Practic, soluțiile Minit ajută companiile să obțină informații despre cauzele principale ale provocărilor operaționale și să diminueze rezultatele nedorite ale acestora.

Dintre investitorii în Minit face parte și Earlybird, fondul german de investiții, care îl are ca partener pe românul Dan Lupu și care a investit și în unicornul românesc UiPath

Și firma poloneză de investiții OTB Ventures, care a finanțat startup-ul românesc FintechOS, a investit în Minit. 

„De ani de zile, echipa noastră s-a concentrat pe a permite afacerilor globale să devină mai eficiente cu soluția noastră de process mining. Unirea forțelor cu Microsoft înseamnă că putem oferi rezultate pozitive clienților noștri la o scară diferită”, a spus James Dening, CEO Minit, într-un anunț pe blogul companiei.

Prin această achiziție, Microsoft vrea să-și ajute clienții să își îmbunătățească procesele operaționale, prin crearea unei imagini complete despre modul în care se desfășoară afacerea lor. Gigantul tech spune că vor putea înțelege mai bine cum funcționează afacerea lor, cum arată în realitate operațiunile companiilor și să ajute astfel la standardizarea proceselor.

Parallax

Vizualizari
728
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri