Claudiu Zamfir
Prima emisiune de obligațiuni Cellini, rețea românească de magazine de bijuterii și ceasuri, a debutat marți la tranzacționare pe Bursa de Valori București.
Firma Chronostyle International, care operează magazinele Cellini, a atras prin emisiunea de obligațiuni CELL25 fondurile necesare extinderii rețelei de magazine proprii și creșterea vânzărilor on-line.
Compania a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în mai 2020 un număr de 16.000 de obligațiuni corporative, garantate și neconvertibile, în valoare totală de 1,6 milioane de euro. Obligațiunile au o valoare nominală de 100 euro, maturitate de 5 ani și un cupon de 7% pe an plătibil trimestrial. Emisiunea este garantată cu o proprietate imobiliară din București cu o valoare de piață de peste 3 milioane de euro - potrivit unui comunicat transmis de BVB StartupCafe.ro.
Obligațiunile CELL25 provin din restructurarea unei serii de obligațuni emise de companie în noiembrie 2017 în valoare totală de 9 milioane lei și la care au subscris, la acea dată, 38 de persoane fizice și juridice. Restructurarea obligațiunilor a presupus modificarea monedei de emisiune din lei în euro, a valorii nominale din 100 de lei în 100 de euro, a datei de maturitate din 27 noiembrie 2020 în 27 mai 2025, a principalului din 9 milioane lei în 1,6 milioane euro, precum și rambursarea anticipată parțială pro-rata a principalului emisiunii de obligațiuni din 2017.
Chronostyle lnternational a preluat rețeaua de magazine Cellini în 2016, primul magazin Cellini fiind deschis în 1999. În prezent, rețeaua Cellini include nouă magazine proprii (șapte în București, unul în Constanța și unul în Brașov) și un atelier de reparații dedicat ceasurilor. Compania preconizează pentru următorii doi ani o extindere a rețelei proprii în Timișoara, Cluj-Napoca și lași, precum și continuarea colaborării cu retaileri în restul localităților.
Compania a înregistrat în primele 6 luni din 2021 venituri de 17,8 milioane de lei, în creștere cu 69% față de S1 2020. Profitul perioadei a fost de 831 mii lei, o creștere semnificativă față de pierderea de 1,2 milioane lei raportată în S1 2020.
La jumătatea anului 2021, compania avea 59 de angajați.
Firma Chronostyle lnternational este controlată în proporție de 95% de Raluca (Mandache) Simu, prin intermediul companiei elvețiene Henri Maillardet AG, pe care ea o deține în totalitate. Raluca (Mandache) Simu este soția omului de afaceri Horia Șchiopu Simu, cunoscut pentru afacerile sale imobiliare cu proprietăți retrocedate prin ANRP, precum și pentru business-ul metalurgic Cuprom București (cupru).
De asemenea, lanțul de magazine este condus executiv de directorul general Nicolae Dragoș, care are și el 5% din compania Chronostyle lnternational.