Denisa Crăciun

Peste jumătate dintre lucrătorii români nu sunt 100% sinceri la interviurile cu angajatorii (studiu)

Femeie care este intr-o sedinta la munca

Peste jumătate dintre candidații români spun că nu sunt în totalitate sinceri la interviu și ascund lucrurile legate de studiile pe care le au sau experiența profesională, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

Aproape 40% dintre respondenți spun că nu și-ar dori ca firma la care lucrează să știe că ar accepta jobul doar pentru bani, în timp ce 25% nu vor ca angajatorul să afle de problemele din viața personală pentru că ar putea avea un impact asupra muncii lor.

Datele platformei de recrutare arată că 2 din 10 candidați nu vor ca viitorul angajator să știe despre situațiile jenante prin care au trecut cu foștii șefi, care i-au determinat să renunțe la locul de muncă.

Totodată, 34% dintre respondenți au spus că sunt sinceri doar atât cât este nevoie pentru a obține jobul respectiv, iar peste 15% ar minți sau ar ascunde informații despre propria persoană în cadrul unui interviu de angajare, dacă ar ști că astfel o să obțină postul vacant.

La polul opus, majoritatea, conștienți de faptul că minciunile ies întotdeauna la iveală, declară că ar fi sinceri, indiferent de riscuri.

40% au recunoscut în cadrul unui interviu de angajare că nu s-au documentat despre poziția pentru care au aplicat și nici despre companie, în timp ce aproape 22% au criticat angajatorul anterior, iar peste 15% au adus în discuție lucruri personale.

40% au recunoscut în cadrul unui interviu de angajare că nu s-au documentat despre poziția pentru care au aplicat și nici despre companie, în timp ce aproape 22% au criticat angajatorul anterior, iar peste 15% au adus în discuție lucruri personale.

Candidații încă simt că se aruncă în necunoscut atunci când aplică la un job care nu afișează salariul, iar printre lucrurile de care se tem cel mai tare în cadrul unui interviu de angajare se numără:

  • faptul că ar putea afla că salariul nu va fi cel așteptat (37%);
  • că sunt apreciați angajații care stau peste program (aproape 22%);
  • că orice sarcină are un termen limită foarte strâns (peste 11%).

Alte rezultate ale studiului:

  • 28% dintre respondenții sondajului au declarat că cel mai „de groază” moment a fost atunci când au mers la interviul de angajare într-o stare nepotrivită (oboseală, tristețe, ebrietate etc.), în timp ce pentru 21% a fost înspăimântător interviul în care recrutorul a fost nepoliticos.
  • 13% au întârziat, iar aproape 6% au asistat la o scenă în care un angajat al firmei respective a avut o cădere nervoasă.

În ceea ce privește planurile de Halloween, 35% au spus că vor petrece cu familia și cei dragi, în timp ce tot 35% spun că nu vor face nimic deosebit, deoarece la locul lor de muncă este zilnic „Halloween”.

Sondajul a fost efectuat în luna octombrie, pe un eșantion de 1.386 de utilizatori de internet din România. 

Parallax

Vizualizari
230
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri