Denisa Crăciun

Investiții de aproape 2 miliarde EUR, pregătite de două companii, pe piața imobiliară din România

Thumbnail

Două companii de imobiliare vor să investească aproape 2 miliarde de Euro în proiecte de retail, dezvoltări de birouri și proiecte rezidențiale în România.

Prime Kapital, dezvoltator și investitor imobiliar, prezent în România, Polonia, Bulgaria, Insula Man, Luxemburg și Olanda, împreună cu MAS PLC, investitor și operator de proprietăți sustenabile din Europa Centrală și de Est (CEE) inteționează să investească, până în 2029, 1,97 miliarde de Euro în proiecte imobiliare cu o suprafață totală de 1,5 milioane de metri pătrați în mai multe orașe din România.

„Ne concentrăm pe regenerarea fostelor platforme industriale, transformând aceste spații extinse în cartiere cu funcțiuni integrate și zone verzi și de agrement de calitate. Strategia de dezvoltare pe piața rezidențială este în grafic și ne menținem obiectivul pe termen mediu de a livra 2.000 de locuințe pe an, în mai multe orașe din România”, spune Maggie Kitshoff, Partener Office și Rezidențial în cadrul Prime Kapital.

„Parteneriatul s-a dovedit a fi foarte benefic, atât Prime Kapital, cât și MAS având echipe integrate și eficiente, iar fiecare partener oferind celuilalt know-how valoros. Suntem bucuroși că ne-am extins parteneriatul în acest an, și suntem nerăbdători să ne continuăm dezvoltarea prin creșterea portofoliului cu proiectele comerciale și rezidențiale pe care le vizăm”, a declarat Irina Grigore, CEO MAS PLC.

Companiile au în plan să investească 517 de milioane de euro în dezvoltarea și extinderea de centre comerciale în 10 orașe din România: Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Alba Iulia, București, Brașov, Giurgiu, Baia Mare, Slobozia și Roman.

Pentru dezvoltarea de birouri, companiile vor să investească 254 de milioane de euro, în două proiecte, în Cluj-Napoca și Iași (Silk District), în timp ce pentru dezvoltări rezidențiale bugetul de investiții este de 1,194 de miliarde de euro, în șase orașe: București (3 proiecte), Brașov (1 proiect), Cluj-Napoca (1 proiect), Iași (1 proiect), Ploiești (1 proiect), Timișoara (2 proiecte).

Totodată, au în plan dezvoltarea de proiecte rezidențiale și pe fostele șantiere industriale Roman Brașov (2.137 apartamente) și Elba Timișoara (1.251 apartamente), precum și alte proiecte de amploare, cu utilizare mixtă în București (3.149 de apartamente) și în Cluj-Napoca (1.461 apartamente).

Prime Kapital și MAS PLC au intrat într-un parteneriat în 2016 și au investit în active de retail, proiecte rezidențiale și, în funcție de oportunități, în alte sectoare imobiliare.

Parallax

Vizualizari
964
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri