Raluca Abrihan

Lipsa de specialişti şi programatori, principala problemă în implementarea inteligenţei artificiale - studiu

Thumbnail

Talentul reprezintă principala preocupare pentru firmele care integrează inteligenţa artificială (IA) în operaţiunile de afaceri, conform unui sondaj efectuat de EY. Iată care sunt celelalte probleme majore care împidică dezvoltarea acestui domeniu.

56% dintre cei 200 profesionişti seniori din zona IA privind gradul de adopţie şi de integrare a IA, intervievaţi pentru acest studiu, declară că lipsa de experţi IA reprezintă cea mai înaltă barieră în calea implementării IA în operaţiunile curente de afaceri.

În același timp, organizaţiile sunt îngrijorate de lipsa de diversitate din rândul talentelor disponibile, 41% atrăgând atenția că diversitatea de gen poate influența prejudecățile pe care mașinile le vor asimila în procesul de învăţare (machine learning).

"În acest an, pe măsură ce au elaborat strategii de integrare a inteligenţei artificiale în operaţiunile curente, companiile s-au confruntat cu lipsa experţilor matematicieni și statisticieni care știu să creeze seturile de reguli și algoritmi care trebuie implementate în tehnologiile IA. Acest fapt demonstrează clar că o abordare IA de succes nu se referă doar la tehnologie, ci mai ales la oameni inteligenți. Privind înspre 2018, organizaţiile ar trebui să aibă ca prioritate atragerea şi cultivarea de talente – atât prin recrutarea de persoane cu o pregatire adecvată, cât şi prin investiţii în programe de instruire şi cultivare de talente", spune Carmen Adamescu, partener EY România.

În ciuda obstacolelor, tendinţa de adoptare a IA continuă

Conform sondajulului, firmele sunt în etapa în care depășesc deja rezistenţa internă faţă de adoptarea acestei tehnologii. În prezent, 33% dintre respondenţi au menționat poziția stakeholderilor ca pe o barieră în calea implementării IA. Schimbarea pozitivă a acestui sentiment sugerează că stakeholderii încep să recunoască tot mai mult potenţialul inteligenţei artificiale.

De asemenea, rezultatele arată că, deşi companiile au progresat în procesul de integrare a IA, acestea se află în etape diferite de implementare. În timp ce 17% sunt de-abia în faza de evaluare a opţiunilor privind zonele de implementare a IA şi 26% sunt în etapa proiectelor pilot, 67% dispun de o persoană dedicată care gestionează acțiunile necesare adoptării IA în interiorul organizaţiei. Per ansamblu, 62% dintre angajaţi au un sentiment pozitiv față de integrarea inteligenței artificiale.

"Organizaţiile au parcurs mult din itinerariul IA și ne aşteptăm ca ritmul de adopţie să se accelereze în 2018. Obiectivul aspiraţional al inteligenţei artificiale este de a introduce inteligenţă în maşini, care se bazează pe un volum mare de date și informații care trebuie prelucrate. În Romania, mai apare o provocare datorită lipsei de organizare și de management al datelor.

În plus, liderii ar trebui să identifice o nevoie clară cu care se confruntă şi apoi să analizeze dacă tehnologia ar putea să rezolve problema respectivă. Acest lucru se poate realiza doar cu sprijinul specialiștilor, care pot identifica oportunităţile si beneficiile folosirii inteligenţei artificiale în afacerile lor", conchide Carmen Adamescu.

 

Parallax

Vizualizari
1042
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri