Instituțiile financiare consideră necesare parteneriatele cu startup-uri din domeniul fintech - studiu
Raluca Abrihan

Instituțiile financiare consideră necesare parteneriatele cu startup-uri din domeniul fintech - studiu

Thumbnail

Instituțiile financiare percep fintech ca fiind factorul principal de schimbare în sectoarele în care activează (57% din respondenți, comparativ cu modificările legislative indicate de 51% și noile modele de afaceri indicate de 46% din respondenți), arată o cercetare a KPMG. Iată alte domenii de interes pentru această industrie.

Conform sondajului, băncile, asigurătorii și societățile de administrare a investițiilor consideră că tehnologii de tip inteligența artificială, blockchain, Internet of things vor redefini esențial serviciile financiare. Cu toate acestea, numai o mică parte din instituțiile financiare (22%) și-au formulat o strategie fintech aliniată la provocările ridicate de inovația rapidă în acest domeniu.

Majoritatea respondenților consideră necesare parteneriatele cu startup-uri din domeniul fintech, 61% dintre aceștia indicând că au încheiat deja astfel de parteneriate și 81% exprimându-și intenția de a încheia parteneriate cu companii fintech în viitorul apropriat. Jumătate dintre respondenți și-au exprimat însă și intenția de a dezvolta intern soluții de tip fintech, ceea ce demonstrează că inovația în domeniu nu este rezervată startup-urilor.

”Multe dintre instituțiile financiare din România au inclus inovația tehnologică pe agenda strategică și se uită cu interes spre segmentul fintech în căutarea de soluții și tehnologii emergente. Unele au anunțat deja parteneriate cu companii fintech sau au organizat departamente sau echipe dedicate promovării inovației”, spune Cezar Furtună, Partener Servicii Financiare, Head of Audit and Assurance, KPMG România.

Pentru instituțiile financiare care și-au conturat o strategie fintech, sondajul KPMG arată că aceasta vizează în principal îmbunătățirea experienței clienților și transformarea capabilităților de front office. „Această tendință se observă și în piața noastră, o serie de instituții financiare adoptând tehnologii emergente și platforme digitale pentru interacțiunea cu clienții. Pe măsură ce sectorul se maturizează, este de așteptat ca atenția să se mute înspre soluții inovatoare de eficientizare a proceselor interne din mid și back office, inclusiv soluții de tip RegTech care vin să răspundă cerințelor crescute pe linie de reglementare”, spune Angela Manolache, Partener Consultanță în Afaceri , KPMG în România.

În timp ce instituțiile financiare se confruntă cu dificultăți în formularea unor strategii fintech coerente și cuprinzătoare, inovația fintech la nivel global continuă să se accelereze. Astfel, topul 2017 Fintech100 publicat recent de H2 Ventures în colaborare cu KPMG Fintech conține companii fintech din 29 de țări, comparativ cu 22 de țări în 2016. Companiile inovatoare („disruptors”) domină topul, 73 din cele 100 de companii promovând soluții de natură să revoluționeze modelele tradiționale din sectorul serviciilor financiare, în timp ce restul de 27 de companii („enablers”) lucrează în colaborare cu instituțiile financiare pentru a le ajuta sa-și îmbunătățească produsele și serviciile.

Primele 10 poziții din acest top, care ordonează companiile fintech în funcție de criterii precum totalul si rata de creștere a fondurilor atrase, diversitatea geografică și sectorială și gradul de inovare a soluțiilor propuse, sunt ocupate de companii provenind în principal din China și SUA, cu numai două prezențe din Europa: Kreditech (Germania) și Atom Bank (UK). Soluțiile axate pe creditare și plăți domină în continuare topul, însă inovația în Fintech se manifestă și printr-o diversitate de soluții de tip insurtech, digital banking, big data. Deocamdată, nicio companie din România nu este prezentă în topul Fintech100.

Parallax

Vizualizari
286
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri