Claudiu Zamfir
Liderul analiștilor financiari din România, Iancu Guda, atrage atenția că o firmă nu se poate dezvolta pe termen lung dacă acționarii scot din societate toate profiturile declanșând astfel o „spirală sumbră”.
„O companie nu se poate dezvolta pe termen lung dacă toate profiturile sunt distribuite către plata dividendelor. În acest caz, nevoile de investiții pe termen lung (activele fixe) și scurt (ciclul de exploatare) se bazează doar pe capitalul inițial (de cele mai multe ori foarte scăzut) și finanțarea externă (supusă unor evoluții ciclice din perspectiva costurilor și condițiilor de finanțare). Astfel, din cauza imunității foarte scăzute, compania devine vulnerabilă în contextul materializării unor șocuri externe cu impact negativ”, a spus președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), într-o recentă postare pe blogul lui.
Lipsa investițiilor, sau realizarea tardivă a acestora, ori în condiții de finanțare inoportună, poate face ca firma subiect să piardă din competitivitate față de concurență, declanșând astfel o spirală sumbră: scăderea veniturilor → diminuarea profiturilor / înregistrarea de pierderi → probleme de lichiditate → blocarea finanțării → decredibilizarea companiei → creșterea riscului de a intra în insolvență.
Este important să definesc foarte exact la ce mă refer atunci cand spun “investiții”. În această analiza consider investițiile pe termen lung în activele corporale (exemple: mașini, echipamente, utilaje, clădiri, terenuri). În esență, creșterea valorii contabile a activelor corporale reflectă investiții noi care depăsesc nivelul amortizării, exceptând desigur situațiile când activele sunt reevaluate pozitiv (prețul de piată se apreciază).
Pe de altă parte, o scădere a valorii contabile a activelor corporale indică dezinvestiții nete, deoarece amoritzarea sau vânzarea activelor depăsesc eventuale investiții noi, exceptând desigur situațiile când activele sunt reevaluate negativ (prețul de piată se depreciază).
Iancu Guda este cunoscut mai ales pentru cartea sa „De ce eșuează companiile”, în care documentează cele mai comune 10 greșeli ale firmelor active din Romania, care au intrat în insolvență în ultimii 10 ani. Într-un limbaj simplu si pe intelesul tuturor, expertul îna anliză de risc la creditare oferă 10 răspunsuri practice la întrebarea „de ce eșueaza companiile?”, dar și 100 de solutii pragmatice pentru rezolvarea problemelor.
Recomandarile de la finalul fiecarui capitol devin un adevărat ghid de bune practici pentru dezvoltarea sanatoasă a propriei firme sau pentru monitorizarea partenerilor de afaceri.
Guda este director general al Coface Credit Management Services și președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România. Din 2013 el este și lector asociat la Institutul Bancar Român, unde predă cursuri de analiză financiara avansată și finanțe corporative.