De ce eșuează companiile? Întrebări de la antreprenori, răspunsuri de la Iancu Guda, specialist în analiza situațiilor financiare ale companiilor. Vezi în articol răspunsurile - Afaceri - StartupCafe.ro
Iancu Guda

De ce eșuează companiile? Întrebări de la antreprenori, răspunsuri de la Iancu Guda, specialist în analiza situațiilor financiare ale companiilor. Vezi în articol răspunsurile

Thumbnail

Specialist în analiza de risc a companiilor și în finanțele afacerilor, Iancu Guda va răspunde luni 26 februarie 2018, de la ora 12.00 la întrebări pe tema cauzelor care duc la falimentul unor afaceri.

Guda este președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și autorul recentei cărți ”De ce eșuează companiile. 10 greșeli și 100 de soluții”, apărută în 2018, la editura Publica.

Este membru al echipei de conducere Coface Romania și director general al Coface Credit Management Services. Cu peste 12 ani de experiență în managementul riscului de credit, lector asociat la Institutul Bancar Român (unde predă cursuri de analiză financiară avansată și finanțe corporative), Guda îți va răspunde  personal la întrebări despre afacerea ta. 

Întâlnirea s-a încheiat.

Citește răspunsurile lui Iancu Guda, la comentarii

Iancu Guda răspunde la întrebări pe următoarele teme:

  • Primul an cu pierderi la firmă. Nici al doilea nu arata prea bine.  Trebuie să te îngrijorezi?

  • Încasezi mai repede de la clienți și plătești furnizorii mai târziu: ce capcane ascunde această practică

  • Cum folosești deștept o linie de creditare

  • Cu ce preț crești cota de piață

  • Dividendele: când și cum le distribui

  • Cum faci un scenariu de stres pentru afacerea ta

  • Greșeli din care poți, totuși, supraviețui

Între timp, votează și tu la sondajul StartupCafe.ro

 

de-ce-esueaza-companiile-10-greseli-si-100-de-solutii

Cumpără cartea specialistului Iancu Guda de pe GiftBooks.ro

”De ce eșuează companiile? 10 greșeli și 100 de soluții” documentează cele mai comune 10 greșeli ale companiilor active din Romania, care au intrat în insolvența în ultimii 10 ani.

Într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor, autorul oferă 10 răspunsuri practice la întrebarea „de ce eșueaza companiile?” și 100 de soluții pragmatice pentru rezolvarea acestora.

Recomandările de la finalul fiecarui capitol devin un ghid de bune practici pentru dezvoltarea sănătoasă a propriei companii sau pentru monitorizarea consultativă a partenerilor de afaceri.

Parerea ta despre articol
Vizualizari
2002
Conţinut
1.66
Just for testing :

interaction: 3.75

popularity: 2.77

publishing: 0.89

expertise: 0

rating: 1.66

Specialist în analiza de risc a companiilor și în finanțele afacerilor; autorul cărții ”De ce eșuează companiile. 10 greșeli și 100 de soluții”
Articole publicate : 1
Adauga comentariu
poza de profil
paul
berteanu
2,5 observatii despre antreprenori. Antreprenorul nu e totuna cu patronul. In RO, majoritatea se doresc si sunt patroni. in viziunea lor patronul deschide un cont de proprietar afacere iar angajatul are obligatia sa o perpetueze in folosul patronului. Aceasta ideologie era valabila la inceputurile istoriei capitalismului.

E foarte greu sa produci antreprenori capitalisti intr-un stat de stanga. Generatia matura antreprenorial azi are in sange educatia comunista pe cand erau pionieri sau utecisti. Cei mai noi, nenascuti in comunism au fost educati de comunisti. La scoala ei au fost instruiti de profesori comunisti si postcomunisti. Adevarat unii au posibilitatea sa se inspire dintr-un antreprenoriat occidental dar in bisnisul lor ei se ciocnesc majoritar de patronii post-comunismului. Majoritatea nu au structura interna si emotionala a capitalului de dreapta.

Cu mutarile contributiilor la angajat din zilele de azi care e un pas de dreapta capitalista, ei nu au nici o idee deoarece nu au viziune de dreapta investitionala. nici un comentator, analist, antreprenor, smart financial progresist person, nu a vazut nimic. Doar o lamentare sindicalista generalizata. Pasul complementar la mutarea contributiilor este privatizarea lor si optionalitatea. Dar, cum explicai, antreprenorul nu face lobby puternic in politica antreprenoriatului. El face jocul guvernului stangist-populist.

Alt punct de vedere. este sistemul SAP tot mai multi îl folosesc si inevitabil in lantul lor de productie depind de acest sistem. Acest sistem ucide imm-ul. Implicit supravietuieste multinationala. De ce? Asta va demonstra viitorul. Explicatia se vede in anumite practici si tot mai multi antreprenori cad victime fara sa-si dea seama de ce. oricum efectul in piata de consum deja se vede. Unul din efecte este scaderea calitatii. Dar n-o sa explic eu ce si cum. Sunt baieti mai inteligenti care o sa-mi explice ca nu e asa.
Astea pe langa celelalte belele explicate de gazda noastra dl Guda.
Iancu
Guda
De acord cu mentiunea cu mentiunea ca patrimoniul companiei nu este acelasi cu cel al antreprenorului, iar o companie trebuie sa satisfaca interesele tuturor "stakeholderilor" in acelasi timp: dividende pentru actionari, pretul corect pentru furnizori, calitate pentru clienti, plata taxelor la timp pentru stat, achitarea salariilor si dobanzilor la timp.
poza de profil
Denis
Fira
Buna ziua, analizez situatia financiara a unei companii pentru o finantare bancara. Am observat insa faptul ca compania a scos bani din firma prin contul 461 printr-un contract de imprumut in cursul anului 2017.

Acum la inceput de an, va distribui dividende aferente profitului la inreg. la 2017 si va acoperi acea suma retrasă. Este ok aceasta inregistrare? Multumesc anticipat!
poza de profil
Marian
Grajdan
Este in regula.

cu respect,
Marian Grajdan
Doctor de afaceri
Iancu
Guda
Da, contul 461 este un cont de activ (debitori diversi) si poate fi folosit si pentru avansuri de trezorerie catre debitori diversi care nu au fost reglate pana la inchiderea bilantului.

Din pacate sunt destul de multe companii care nu declara aceste avansuri, pentru evitarea impozitului pe dividend, asteptand contextul oportun pentru reglarea casei in momentul in care impozitul pe dividend este diminuat. aceasta s-a intamplat in anul 2016, cand impozitul pe dividend a fost diminuat de la 16% la 5%, ceea ce a determinat o decapitalizare masiva a companiilor din Romania (43 mld RON dividende platite doar in anul 2016, aproape cat intreg nivelul inregistrat in perioada 2008-2015).
poza de profil
Alex
Ionut
Va salut,

Am doua intrebari:
1)Cum se pot optimiza costurile pentru export de produse fabricate in RO si la ce venituri merita sa incorporezi firma in tara respectiva?

2)Poate fi externalizat intreg departamentul financiar catre o terta persoana care sa fie responsabil si pt eventualele greseli de inregistrare pe care le face?
Iancu
Guda
1) Atentie sporita la costurile fixe (terenuri, utilaje, personal administrativ, functii suport), deorece acestea cresc riscul intrarii in incapacitate de plata daca veniturile sunt volatile (ceea ce poarta denumirea de levier operational).

In Romania politica fiscala este prociclica, prin deficite fiscale in expansiune si restructurare (austeritate) in recesiune, ceea ce determina o volatilitate ridicata (fluctuatii mari) a veniturilor si costurilor de finantare.
Pentru a reduce vulnerabilitatea la aceste fluctuatii, companiile ar trebui sa fie foarte atente la cheltuielile fixe. Exemplu de bune practici: departamentele suport trebuiesc externalizate, doar functiile cheie fiind pastrate in firma; o parte din utilaje trebuiesc utilizate prin leasing operational.

2) Departamentul economic (contabilitatea), da, poate fi externalizat. Dar functia financiara (responsabila pentru trezoreria companiei, proiectele de investitii, structura de finantare, credit control) ar trebui pastrata intern, deoarece este cheie pentru organizatie. Directorul financiar este diferit de cel economic, acesta din urma fiind responsabil pentru partea contabila)
poza de profil
Marian
Grajdan
Buna ziua,
Vorbind de creditul comercial; creditul comercial este analizat spre Clientul firmei in cauza si avem DSO de 104 zile pt 2016. In acelasi timp DPO este de circa 176 zile - adica plata spre furnizori pe medie la 2016 este de 176 zile. Totusi acest credit furnizor este si credit cent pentru furnizor. De unde reiese discrepanta intre zile. Poate ar fi mai corect o medie a celor doi indicatori pe economie? Sa zicem 140 zile creditul comercial in economia Romaniei?

Multumesc,
cu rrspect,

Marian Grajdan
Doctor de afaceri
Iancu
Guda
Foarte interesanta perspectiva. Intr-adevar, pentru un furnizor, facturile emise reprezinta creante de incasat, si analizam termenul de incasare prin DSO. In acelasi timp, acelasi furnizor inregistreaza, la randul sau, furnizori in sold, iar termenul de plata catre acestia este analizat prin DPO. Ambele reflecta creditul comercial.

Intr-o tara cu echilibru comercial (exporturile sunt comparabile cu importurile) si statul are o prezenta redusa (prin efectul diminuat al arieratelor), cred ca putem analiza evolutia creditului comercial printr-o medie a DSO-ului si DPO-ului.

In Romania, nu este cazul, deoarece pe parcursul anului 2017 am inregistrat un deficit comercial de aproape 1 mld EUR / luna, si arieratele statului sunt inca la un nivel ridicat. Astfel, multi furnizori sunt internationali (in special in FMCG), si DSO-ul reflecta mai bine evolutia creditului comercial domestic.
poza de profil
Marian
Grajdan
Multumesc pentru raspuns. Poate o idee buna ar fi o ''rafinare'' suplimentara a indicatorilor DSO si DPO pe extern (import/export) si domestic.
poza de profil
Buna ziua,
Am urmatoarea situatie in firma (5 ani vechime, servicii): avem profit, (cca 10-15K euro anual) dar suntem 4 asociati cote egale si avem divergente legate de politica de dividende. 2 dintre noi sustinem reinvestirea dividendelor 100% anual pentru dezvoltare ceilalti vor cat mai mult din profit. Ne tot contrazicem in ultimii 2 ani si cel mai bun compromia a fost 50/50 reinvestit, resperticv dividende distribuite. Ce sfaturi ati da? Multumim!
Iancu
Guda
Indiferent de perceptia fiecaruia, si divergentele aparute, cred ca toti actionarii sunt interesati de binele comun al companiei. Astfel, nivelul dividendului trebuie stabilit astfel incat sa nu vulnerabilizeze compania subiect.

Inainte de plata dividendului, trebuie sa fiti atenti la urmatoarele aspecte:
- platiti furnizorii la timp (preferabil, la un termen de plata mai redus decat durata de rotatie a stocului si de colectare a creantelor)
- achitati datoriile bancilor la timp, si toate datoriile fiscale aferente (TVA,impozite, contributii etc)
- investiti in companie pentru a va asigura ca livrati un serviciu de calitate (atentie la ce face concurenta, poate ei investesc, si este foarte important sa nu ramaneti in urma cu tehnologia)
- pastrati 10% din echivalentul datoriilor pe termen scurt in trezorerie ("banii la saltea" pentru finantarea capitalului de lucru). De asemenea, simulati scenarii de stress, conditii adverse cu privire la cresterea viitoare a dobanzilor (ROBOR 3 luni va ajunge la 3,5%, conform consensului analistilor), neincasarea creantelor (5% sau 10%) ori scaderea veniturilor (5% sau 10%), pentru care compania ar trebui sa fie pregatita ex-post divindend (dupa distribuirea acestuia)
- achitati salarii corecte (in linie cu piata) si la timp - piata resursei umane este foarte tensionata

Toate aceste puncte anterioare reprezinta interesul celorlalti stakeholderi, care trebuie sa fie multumiti, impreuna cu actionarii, desigur! Dupa plata acestor datorii, numerarul ramas este disponibila pentru actionari, si acesta poate fi distribuit catre dividende. Astfel, ex-post divinded, nu este vulnerabilizata si isi pastreaza imunitatea.

Mai multe detalii, impreuna cu 3 studii de caz concrete precum si 10 solutii practice, puteti citi in capitolul 9 (Politica dividendelor) din cartea "De ce esueaza companiile? 10 Greseli & 100 Solutii", Ed. Publica, autor subsemnatul.

Multumesc si succes in afaceri !
poza de profil
Cat recomandati sa fie ROA (randamentul activelor) la investitie in utilaje pentru o activitate de productie ca sa nu apara probleme. Cum trebuie corelat acest indicator cu rata dobanzii pentru creditul cu care se achita utilajele?
Iancu
Guda
ROA este randamentul obtinut in urma investitiilor realizate in active (efectul). NIvelul ROA trebuie sa depaseasca costul capitalurilor atrase pentru a finanta investitia respectiva (efortul). Acesta din urma poarta denumirea de WACC (eng. Weighted Average Cost of Capital) si reflecta costul mediu ponderat al capitalurilor atrase de la banci si actionari.

In medie, nivelul mediul al dobanzilor pentru creditele nou contractate de la banci pe parcursul anului 2017 a fost de 4,5%. Costul de oportunitate al actionarilor care investesc intr-o activitate de productie (capital intensive si cu risc mai mare), ar trebui sa fie minim 15% (avand in vedere riscul de tara (impredictibilitate fiscala), de sector (industria de productie) si al companiei specifice).

Pentru activitati de productie, se recomanda o structura de capital optima cu 35% aport actionar + 65% imprumut bancar. Astfel, costul mediu ponderat de finantare este de minim 11%-12%, acesta fiind si pragul minim acceptabil pentru ROA.

Daca acesta nu poate fi atins, se recomanda diminuarea activelor capitalizate pe companie prin leasing operational.
poza de profil
Suntem startup in IT producem soft (CRM ERP, etc, avem un an de cand am inceput si dezvoltam (adica tot scriem cod). La ce indicatori ar trebuie sa ne uitam cata vreme nici nu poate fi vorba de profit pentru ca nu prea reusim sa ne facem cunoscuti si sa vindem?
Iancu
Guda
Afacerea este in stadiu embrionar si, avand in vedere specificul activitatii, acum se investeste foarte mult in activele necorporale (soft-uri pentru scopuri de vanzare).

Din punct de vedere financiar, este foarte important sa aveti o estimare a veniturilor si costurilor aferente, astfel incat valoarea prezenta a profiturilor viitoare incasate sa acopere investitia initiala intr-un orizont de maxim 5 ani. Daca nu reusiti acest lucru in acest orizont de timp, economic vorbind, este mai oportun sa investiti in obligatiuni de stat, si obtineti un randament de 3%-4% fara mari eforturi.

Din punct de vedere operational, al produsului, calitatea softului si promovarea acestuia sunt esentiale. Softul trebuie sa raspunda unor nevoie specifice din piata, foarte clar identificate, ideal de catre beneficiarii viitori. De asemenea, trebuie sa se diferentieze de alte solutii existente in piata.

Promovarea este esentiala (online, conferinte de solutii IT etc). Fiind un activ necorporal, este foarte important sa va inregistrati aplicatia la OSIM si sa aveti Copyright inregistrat. Aceasta va protejeaza de replicarea produsului de catre concurenta, si va ofera posibilitatea sa faceti un exit controlat din afacere.