Claudiu Zamfir
Holde Agri Invest SA, un grup românesc de firme agricole care exploatează 12.300 de hectare în special în sudul țării, a ajuns în anul 2022 să suporte cheltuieli de 15,1 milioane lei (peste 3 milioane de euro) numai cu arenda plătită proprietarilor de terenuri, iar în 2023 vrea să-și extindă exploatația la peste 15.000 de hectare.
În primele 9 luni ale anului 2022, grupul a obținut venituri de 86,5 milioane de lei, în creștere cu 84% față de aceeași perioadă a anului 2022. O sumă de 8,2 milioane de lei a primit sub formă de subvenții de la stat și Uniunea Europeană, în creștere cu 27% față de primele 9 luni ale anului 2021.
Profitul pe primele 3 trimestre a fost de numai 400.000 de lei, explicat de companie prin „volumul recoltei anului agricol 2021-2022 rămas nevalorificat la 30 septembrie 2022”. Astfel la finalul anului 2022, Holde estimează ca va scoate profit de 12-15 milioane de lei.
Cheltuielile companiei agricole pe primele 9 luni ale anului 2022 au fost de 85,7 milioane de lei, în creștere cu 95% față de aceeași perioadă din 2021.
Pe lângă veniturile sale, Holde s-a finanțat și prin majorare de capital. Operațiunea s-a desfășurat în două etape, în perioada iunie-august, iar în urma acesteia au fost atrase aproximativ 21 de milioane de lei de la investitori, capital care va fi utilizat pentru achiziționarea de noi ferme și modernizarea celor existente. Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 145 milioane de lei.
În primele nouă luni ale anului 2022, compania a exploatat o suprafață totală de 12.300 de hectare (o creștere cu 45% față de 2021), din care 2.005 hectare au fost cultivate în regim ecologic.
Terenurile sunt organizate în patru nuclee:
„În acest an, ne-am străduit din răsputeri să controlăm costurile, dar în același timp, să continuăm proiectele de investiții, precum extinderea suprafețelor exploatate, creșterea suprafețelor irigate, creșterea capacității de depozitare, punerea în aplicare a unui sistem de logistică, creșterea fertilității terenului pe care îl cultivăm și multe altele. Totodată, am investit inclusiv în procesele noastre operaționale, prin dezvoltarea sistemelor de gestiune și structurarea finanțărilor grupului. În ceea ce privește planurile pentru anul viitor, obiectivul nostru este să ajungem să exploatăm o suprafață de peste 15.000 de ha. Însă, totul va depinde de finalizarea contractelor de achiziție de ferme ce se află în desfășurare, precum și de contextul economic, care sperăm că va fi mai puțin impredictibil și lipsit de evenimente nefericite”, a declarat Iulian Cîrciumaru, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Holde Agri a fost inițiată în 2016, de patru antreprenori români: Liviu Zăgan, Robert Maxim, Matei Georgescu și Alexandru Covrig. În 2017, fondatorilor li s-a alăturat fondul de investiții românesc Certinvest, iar în 2018, au înființat oficial Holde Agri Invest - societate pe acțiuni. La scurt timp, compania a atras o investiție de la Vertical Seven Group, fondat de antreprenorii Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu.
Liviu Zăgan este directorul general al Holde Agri Invest, iar Iulian Cîrciumaru este președintele Consiliului de Administrație.