Denisa Crăciun

Hartă: Județele din România cu cele mai multe investiții noi în agricultură, la început de 2022

Thumbnail

Numărul investițiilor și proiectelor noi din zona de agro și zootehnie, în valoare de 300 milioane de euro, a crescut cu 75% în perioada ianuarie – aprilie 2022 comparativ cu același interval din 2021, arată un studiu.

În primele 4 luni ale lui 2022, 56% dintre proiectele noi au fost în zona de zootehnie și 44% au fost proiecte agrotehnice, conform unui raport IBC Focus.

Creșterea numărului de investiții noi a devenit o tendință, mai ales în contextul discuțiilor despre criza alimentară și în condițiile în care care lanțurile de producție și distribuție în zona de securitate alimentară sunt afectate din cauza războiului din Ucraina.

Top investiții în segmentul zootehnic

  • fermele de bovine pentru lapte și carne (43%);
  • fermele suine reprezintă aproximativ o cincime (19%) din totalul investițiilor anunțate în acest an;
  • fermele de păsări (în special pui și curcani) - 15%;
  • fermele ovine au o pondere de 13%;
  • fermele piscicole reprezintă 10% din investițiile noi.

Thumbnail

„În prima parte a anului 2022 am observat o creștere cu 75% a investițiilor în agribusiness, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O posibilă explicație a acestei tendințe poate fi pusă și pe seama conflictului militar din Ucraina”, spune Andrei Spătaru, fondator IBC Focus.

Top județe cu cele mai multe investiții noi în domeniul agricol

Comparativ cu 2021, investițiile anunțate în construirea de silozuri depozitare cereale au crescut semnificativ în 2022.

Chiar și așa, cele mai multe investiții anunțate în zona agro rămân serele și solariile, urmate de investițiile în capacitățile de depozitare cereale, legume și fructe.

Valoarea estimată a acestor investiții este de peste 300 milioane euro, iar județele cu cele mai multe investiții noi în domeniul agricol sunt:

  1. Constanța (30);
  2. Satu Mare (28);
  3. Bihor (24).

 

Thumbnail

În 2022, IBC Focus a monitorizat 392 de investiții din segmentul agro-zoo tehnic. Cele mai multe investiții (64%) sunt încă în faza premergătoare construcției, urmând ca șantierele să înceapă în următoarele luni.  

Parallax

Vizualizari
1901
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri