Luminita Pirvu

Google propune un program prin care recomandă smartphone-urile cu Android potrivite pentru afaceri

Thumbnail

Google lansează un program prin vrea să simplifice alegerea smartphone-urilor pentru uz în mediul de afaceri. Mai exact programul Android Enterprise Recommnded își propune să evidenţieze modele de telefoane Android pe care firmele şi angajaţii acestora se pot baza.

Gigantul american a propus în acest sens o serie de condiţii pe care acestea trebuie să le îndeplinească dacă vor să fie recomandate pentru business, potrivit agenției news.ro. Iată câteva dintre condiții pentru telefoanele care vor să intre în programul de recomandare:

  • Android 7 sau mai recent;
  • funcţia managed devices (telefoanele să poată fi accesate şi controlate din cadrul unei console centrale);
  • update-urile de securitate în cel mult 90 de zile din momentul în care Google le livrează;
  • un profil de business;
  • să poate fi cumpărate deblocate.
  • cel puţin 2 GB memorie RAM,
  • 32 GB spaţiu de stocare,
  • un procesor cu o frecvenţă de măcar 1,4 GHz,
  • cameră foto cu cel puţin 10 MP,
  • arhitectură software pe 64 de biţi
  •  o autonomie de cel puţin 8 ore.

În cadrul programului au fost incluse până acum mai multe modele, (dincolo de cele produse de Google), și anume: BlackBerry KeyOne, Huawei Mate 10, LG V30, Motorola X4, Xperia XZ1 sau Nokia 8. Lista completă de smartphone-uri cu Android pe care programul Android Enterprise Recommnded le conţine în prima sa fază poate fi văzută aici.

 

Parerea ta despre articol
Vizualizari
759
Conţinut
Adauga comentariu

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.