Denisa Crăciun

Fondul românesc de investiții Morphosis Capital: Afacerile companiilor din portofoliu au crescut cu 42% în 2022

Thumbnail

Cifra de afaceri combinată a companiilor din portofoliul fondului de capital de creștere Morphosis Capital Fund I a crescut cu 42% în 2022, comparativ cu anul 2021, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

În 2022, cele șase companii din portofoliu (DocProcess, Medima Health, Clinicile Dentare Dr. Leahu, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym) au înregistrat o creștere totală de 106% a nivelului EBITDA față de 2021.

„2022 a reprezentat un an al consolidării și extinderii celor șase companii din portofoliul Morphosis, atât organic, cât și prin achiziții. Rezultatele obținute de companiile în care investim păstrează ritmul accelerat de dezvoltare, în 2022 veniturile acestora crescând cu 42%, în timp ce EBITDA agregat s-a dublat. În acest context, concentrarea pe care am avut-o anul trecut asupra managementului portofoliului a funcționat, ceea ce oferă premise solide pentru viitor. Deși 2023 se arată a fi un an dificil, vom rămâne focusați pe dezvoltare și investiții, astfel că ne dorim ca această creștere pe care am înregistrat-o în 2022 să continue și în acest an", a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital.

Valoarea economică generată și reinvestită în economie de către companiile din portofoliul Morphosis Capital s-a ridicat în 2022 la 54 milioane de euro, se mai arată în comunicat. 

Acest indicator calculat conform standardelor Global Reporting Inițiative (GRI) include salarii plătite, investiții în dezvoltare, contribuții către stat, comunitate, parteneri, furnizori, precum și bănci și investitori. 

Numărul angajaților cu normă întreagă din cele șase companii a crescut în 2022, de la 721 la 952. 

Toate cele 6 companii au continuat procesul de dezvoltarea accelerată în 2022, existând un total de nouă achiziții de tip bolt-on și 10 extinderi organice.

Medima Health a deschis trei noi clinici, în Buzău, Brăila și București, în timp ce Clinicile Dentare Dr. Leahu au inaugurat două clinici, în București și Brașov. DocProcees și-a consolidat poziția în Franța, iar EMI a realizat achiziția a două companii din Belgia.

În 2022, Cronos Med a preluat două clinici în Iași și Brașov, iar Stay Fit Gym și-a extins rețeaua cu 10 noi săli de fitness, dintre care cinci deschideri organice: două în București, și câte una în Sibiu, Galați și Voluntari. Alte cinci săli au fost preluate în urma unor tranzacții: două în Pitești și câte una în București, Sibiu și Galați.

Primul fond al Morphosis Capital se concentrează pe domeniile de sănătate și wellness, patru dintre cele șase companii activând în aceste industrii. 

Morphosis Capital Fund I Cooperatief UA a fost lansat în decembrie 2018, cu un capital subscris de 50 de milioane de euro și un plan de investire a capitalului în companii antreprenoriale românești din domenii precum sănătate și wellness, tehnologie, producție industrială și servicii B2B.

Pentru 2023, fondul mai are capital pentru încă o investiție într-o companie locală sau pentru utilizarea potențială a unui capital de follow-up, împreună cu coinvestitori, în una dintre cele șase companii aflate deja în portofoliu. Decizia finală în acest sens va fi luată pe parcursul anului.

Parallax

Vizualizari
485
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri