Raluca Abrihan

Bugetele IT ale firmelor, dictate de două probleme majore – studiu

Thumbnail

Strategia IT abordată de companii în următorii trei ani va fi determinată de nevoile de securitate cibernetică și de managementul riscurilor, dar și de cerințele impuse de traficul de date aflat în creștere, respectiv de nevoia de automatizare, arată rezultatele studiului ”Connect Romania 2017”.

 

Diversitatea atacurilor din ultima perioadă, răspândirea rapidă a acestora, precum și magnitudinea lor, la care se adaugă faptul că tot mai multe companii folosesc mediul online pentru derularea de operațiuni de business reprezintă motiv de îngrijorare maximă pentru 22% dintre respondenții la studiu, în timp ce 63% se declară relativ preocupați.

Organizațiile sunt cu atât mai vulnerabile cu cât au infrastructuri IT complexe, greu de gestionat, în care securitatea este asigurată fragmentar folosind soluții de la mai mulți producători. Astfel, aproximativ 30% dintre specialișii chestionați declară că folosesc produse de securitate IT (hardware și software) de la cel puțin 5 producători diferiți.

”Orice companie este o potențială țintă, iar calea de atac este extrem de facilă, având în vedere faptul că 86% din conținutul rău intenționat este livrat prin intermediul e-mailului (73%) și a web-ului (13%), conform Verizon Data Breach Report 2017. În contextul în care coordonatele de mai sus vin peste o infrastructură fragmentată, asupra căreia specialistul în securitate nu are vizibilitate deplină, atunci avem tabloul complet pentru a înțelege cum sunt posibile atacuri precum WannaCry sau Nyetya. Pentru a reduce timpul de detecție a unui atac și a-i limita efectele, companiile trebuie să facă pasul către o abordare de tip arhitectural care să le permită să aibă o vizibilitate mai bună și să îl gestioneze adecvat”, a declarat Dorin Pena, director general al Cisco România.

Pe lângă complexitatea organizației, indicată ca principal obstacol în calea securizării infrastructurii IT de un procent de 23% dintre respondenți, o altă cauză este lipsa bugetelor (20%), urmată de lipsa de conștientizare a amenințărilor din partea managementului (18%). Un procent similar, 16%, indică lipsa din organizație a experților în securitate IT, iar 12% a tehnologiilor. 11% invocă inclusiv nerespectarea normelor de securitate de către angajați.

Chestionați asupra impactului digitalizării pe care îl întrevăd în următorii trei ani, aproape 90% dintre specialiștii IT  care au participat la studiu, se așteaptă ca organizațiile din care provin să fie atinse de valul digitalizării, 48% în mod considerabil, iar 40% într-o anumită măsură.

”Dacă vorbim despre digitalizare, atunci trebuie să avem în vedere faptul că până în 2020, un milion de noi dispozitive se vor conecta la rețea în fiecare oră. Rețelele, așa cum le știm astăzi, nu au fost gândite pentru a face față unui volum atât de mare de dispozitive conectate”, a mai declarat Dorin Pena.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie 2017 în rândul a aproximativ 200 specialiști IT din companii și instituții din România, prezenți la evenimentul Connect România 2017.

Parallax

Vizualizari
1092
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri