Denisa Crăciun

O companie românească de tratare și epurare a apei s-a listat pe piața AeRO

Thumbnail

Adiss, o companie românească de inginerie, fondată în județul Maramureș, s-a listat miercuri la Bursa de Valori București, pe piața AeRO, devenind astfel prima firmă din domeniul tratării și epurării apei listată la BVB.

Compania a derulat un plasament privat de acțiuni pentru majorarea capitalului social prin care a atras peste 6,3 milioane de lei pentru consolidarea poziției de lider pe piața epurării și crearea de divizii orientate spre noile tehnologii de tratare a apei și digitizare.

„Apreciem încrederea investitorilor în Adiss și ne dorim să devenim puntea de legătură prin care ei să poată investi în această industrie, deoarece considerăm că gestionarea apei a devenit deja o abilitate critică în secolul 21. Misiunea Adiss este de a contribui la viitorul sustenabil al comunităților din România prin rezolvarea provocărilor din domeniul apei. Nu e o misiune pe care o facem singuri, ci împreună cu clienții, colaboratorii și investitorii noștri, iar de acum folosind și instrumentele puse la dispoziție de prezența la Bursa de Valori București”, spune Cristian Raț, acționar majoritar Adiss.

De cealaltă parte, președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, spune că „traseul Adiss de până acum este de fapt drumul unor antreprenori români care la începutul anilor ’90 au avut o idee, iar apoi viziune și care au depus multă muncă pentru a o aduce la realitate. Faptul că astăzi Adiss se listează este o onoare pentru noi, întrucât reușim să ne îndeplinim rolul de finanțator al economiei. Mult succes echipei Adiss”.

Listarea Adiss vine după derularea în luna iunie 2021 a unui plasament privat de acțiuni pentru majorarea capitalului social. Compania a emis un număr de 4.240.000 de acțiuni noi cu o valoare nominală 0,5 lei fiecare. Acțiunile au fost oferite în cadrul plasamentului privat la un preț de 1,5 lei/acțiune, compania reușind să atragă fonduri în valoare de 6,3 milioane de lei.

Compania intenționează să folosească instrumentele și oportunitățile existente la bursă pentru creșterea valorii și lichidității acțiunilor sale, pentru atragerea de capital și recompensarea investitorilor săi.

Adiss este o companie românească de inginerie înființată în 1993 în județul Maramureș și specializată în tratarea și epurarea apei. La finalul anului 2020, firma a avut o cifră de afaceri de 40,4 milioane lei, aproape dublu față de anul 2019, când a înregistrat o cifră de afaceri aproximativ 22 milioane lei.

De asemenea, anul trecut, în 2020, compania a avut un profit de aproape 660.000 lei.

Parallax

Vizualizari
245
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri