Denisa Crăciun

O companie IT românească și-a triplat profitul net și cifra de afaceri în 2021

Thumbnail

Compania IT de la Cluj, Life Is Hard (LIH), listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), și-a crescut cu aproape 200% cifra de afaceri în 2021, ajungând la 21,5 milioane de lei, comparativ cu 17,9 milioane de lei în 2020, conform unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Și profitul net al companiei a crescut cu 213%, înregistrând o valoare de 3,4 milioane de lei.

Cea mai mare pondere în cifra de afaceri Life Is Hard a avut-o linia de business din telecomunicații, care a generat 58,86% din acest rezultat, urmată de Insurance, care a adus 30,95% din venituri.

Rezultatul brut s-a concretizat într-un profit de 3,84 milioane de lei, în creștere cu 204,82% comparativ cu valoarea înregistrată în 2020 (1,26 milioane lei).

Compania și-a îmbunătățit în 2021 și alți indicatori financiari importanți, majorându-și cu peste 500%  activele proprii și înregistrând îmbunătățiri semnificative pe lichiditate.

„2021 a fost primul an de concretizare a strategiei de dezvoltare accelerată, iar rezultatele ne arată că deciziile noastre de business au puterea să aducă valoare imediată, cel puțin la nivelul promis, și să crească în mod sănătos fundamentul companiei, demers pe care îl facem pe termen lung. Pe lângă cifrele LIFE IS HARD, companiile Innobyte si Performia Finance, în care avem dețineri, au înregistrat de asemenea performanțe, atât ca venituri -ambele cu creșteri de peste 20% - cât și ca profit”, spune Cătălin Chiș, președinte al Consiliului de Administrație Life Is Hard.

În 2021, acțiunile LIH au atins două puncte maxime – 13,8 lei/acțiune, respectiv 13,15 lei/acțiune, iar numărul acționarilor LIH a crescut semnificativ, ajungând la 1024, de la 536 membri ai acționariatului, la final de 2020.

Tot în 2021, compania a luat decizia de divizare a acțiunilor, operationalizată la începutul anului in curs, demers prin care LIFE IS HARD a dorit să aducă acționarilor mai multă flexibilitate pe portofoliile deținute de aceștia, respectiv posibilitatea de a crește mai ușor lichiditatea pe bursă.

„Finalul lui 2021 a fost si momentul pentru o decizie majoră de business, pentru care ne pregătim intens: trecerea LIFE IS HARD pe piața principală a Bursei de Valori București, planificată pentru începutul anului 2023. Această nouă poziție pe care o vizăm ne încurajează să menținem un bun nivel de performanță în continuare și să aducem alături noi parteneri de creștere”, menționează Cătălin Chiș.

Thumbnail

Compania își continuă și anul acesta campania de atragere de parteneri și vizează achiziții de noi companii din tehnologie, cu competențe complementare. Pentru perioada 2021-2022, Life Is Hard și-a anunțat intenția de a investi 10 mil euro în acest demers.

Parallax

Vizualizari
843
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri