Redacția StartupCafe.ro

Colecția de artă a co-fondatorului Microsoft, Paul Allen, va fi scoasă la licitație. Estimare de 1 miliard dolari

Thumbnail

Colecţia co-fondatorului Microsoft, Paul Allen, va fi scoasă la licitaţie de Christie's New York în noiembrie, a anunţat casa de licitaţiii care a estimat-o la mai mult de un miliard de dolari, ceea ce ar fi un record absolut, transmite News.ro.

Mai mult de 150 de opere vor fi propuse spre vânzare, între care tabloul "La montagne Sainte-Victoire" al pictorului francez Paul Cézanne, estimat la peste 100 de milioane de dolari.

Întreaga sumă obţinută va fi donată operelor de caritate, potrivit Christie's.

Paul Allen, care a murit în 2018 la vârsta de 65 de ani, a imaginat, alături de Bill Gates, sistemul de operare pentru computerele personale care avea să determine succesul Microsoft, companie fondată în 1975.

A părăsit grupul în 1983, din cauza problemelor de sănătate, dar şi din cauza unei relaţii deteriorate cu Bill Gates, care urma să rămână la conducere până în 2000.

Actualul record de colecţii private a fost stabilit în primăvara anului trecut de cuplul american Harry şi Linda Macklowe, cu 922 de milioane de dolari la mai multe licitaţii la Sotheby's.

Pe lângă Cézanne, între loturile colecţiei se numără "Small False Start" al pictorului american Jasper Johns, estimat la peste 50 de milioane de dolari, potrivit New York Times.

Christie's nu a anunţat alte opere ce vor fi scoase la vânzare, dar o expoziţie itinerantă din 2016, bazată pe colecţia lui Paul Allen, arăta că aceasta cuprinde tablouri de Monet, Manet, Brueghel, Klimt, Hockney sau Richter.

Parallax

Vizualizari
443
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 882
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri