Raluca Abrihan

UPDATE Clever Taxi şi Start Taxi îşi suspendă serviciile timp de o oră, în semn de protest

Thumbnail

Clever Taxi şi Star Taxi au anunţat că îşi suspendă serviciile, astăzi, între 17.00 şi 18.00, în semn de protest faţă de posibiliele măsuri ce ar urma să fie luate de Guvern, ce ar urma să scoată din piaţă astfel de aplicaţii. Drept urmare, în acest interval orar aplicaţiile nu vor funcţiona.

  • Protestul s-a încheiat. Aplicaţiile funcţionează

Am decis sa suspendam serviciile aplicatiei StarTaxi astazi intre orele 17:00 si 18:00 in semn de protest fata de proiectul de OUG sustinut de COTAR.  Aceast inconvenient ar putea deveni permanent daca Guvernul va decide saptamana viitoare sa modifice Legea Taximetriei si sa interzica aplicatiile agregatoare de tip StarTaxi. - au declarat reprezentanţii firmei.

Ordonanța de Urgență prin care ar putea fi scoase de pe piață aplicaţiile precum Clever Taxi, Star Taxi, sau servicii ca Uber şi Taxify, nu reflectă dorința și nevoile reale din domeniul taximetriei, se arată într-un comunicat transmis în urmă cu două zile de Clever Taxi.

Potrivit acestuia, vor fi afectați 800.000 de cetățeni și 20.000 de șoferi de taxi. Clever Taxi cere o dezbatere reală în jurul legii taximetriei, nu o decizie pripită fără motivarea urgenței.Reamintim că proiectul ordonanţei publicat de Ministerul Dezvoltării susţine că "din cauza acestor aplicații de taxi, concurența pe această piață este denaturată".

"Oamenii și-au arătat constant sprijinul pentru aplicația noastră, iar cel mai recent moment a fost acum 2 luni, când peste 40.000 de mii de oameni au semnat în primele 48 de ore petiția pentru București Smart City. Ei își doresc o soluție rapidă și sigură de a găsi o mașină, nu de a avea 10 aplicații instalate în telefon sau de a aștepta la un număr de dispecerat", se arată în comunicatul Clever Taxi.

Potrivit acestuia, România este printre putinele țări din Europa unde există dispecerizare obligatorie.

Menționăm că această situație este similară cu cerințele CGPMB când Consiliul  Concurenței a decis că eliminarea aplicațiilor agregatoare de taxi nu este în beneficiul cetățenilor. În același timp, Clever Taxi intră sub incidența directivelor europene care definesc serviciile informatice de tip agregator/marketplace, distincte de aplicațiile proprii ale dispeceratelor", mai arată Clever Taxi.  

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care ar putea scoate din piaţă aplicaţiile precum Clever Taxi, Star Taxi, servicii ca Uber şi Taxify. În proiect  acest lucru este motivat astfel:  “din cauza acestor aplicații de taxi, concurența pe această piață este denaturată”.

În primele luni ale anului, Primăria București a încercat să modifice regulamentele de taxi, iar dacă propunerile ar fi trecut, aplicațiile mobile ar fi fost scoase în afara legii. Primăria Capitalei a anunțat pe 26 martie că renunță la modificarea regulamentului de taxi, instituția motivând că la nivelul Ministerului Transporturilor s-a constituit un grup de lucru care vizează modificarea Legii taximetriei. Propunerile de modificare a regulamentului au fost contestate atât de deținătorii acestor aplicații, cât și de taximetriștii independenți.

 

Parallax

Vizualizari
1029
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri