Raluca Abrihan
Compania Clever Taxi a anunţat că a inițiat o plângere formală la Comisia Europeană cu privire la inițiativa Primăriei Bucureşti de a interzice accesul liber la aplicațiile de tip agregator. “Decizia PMB de a supune la vot regulamentul cadru de organizare și executare a activității de taxi în Municipiul București expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement”, spun oficialii companiei.
În prezent, Comisia Europeana investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum și modalitatea lipsită de transparență în care a fost adoptat.
În cadrul dezbaterilor din ultimele luni, Guvernul prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și alte autorități ale statului și-au manifestat susținerea față de activitatea liberă a aplicațiilor agregatoare pe piața de transport public. Consiliul Concurenței a declarat de nenumărate ori că existența aplicațiilor contribuie la creșterea gradului de concurență.
Pe parcursul acestor luni, zeci de mii de bucureșteni au semnat petiții pentru menținerea în forma actuală a aplicațiilor agregatoare. Adoptarea acestui regulament va afecta peste un milion de bucureșteni, atât consumatorii, cât și șoferii de taxi.
Sprijinul pentru existența acestor aplicații a fost exprimat și de către numeroase asociații profesionale și ONG-uri din industria transportului.
Regulamentul pe care Primăria Capitalei îl propune nu este susținut de niciuna din părțile direct afectate și contravine legilor naționale și directivelor europene.
Clever Taxi va continua să facă toate demersurile legale necesare la nivel național și european pentru a apăra un serviciu care realmente a modernizat, revoluționat și aliniat la standardele europene piața de taximetrie din România – a anunţat compania într-un comunicat.
Regulamentul-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport în regim de taxi a fost reintrodus pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit HotNews.ro. Pe 26 martie, primarul general, Gabriela Firea, anunţa amânarea dezbaterii lui, în contextul modificărilor care urmau să fie aduse Legii taximetriei. Potrivit propunerii, serviciile de dispecerat urmează să devină obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați. Aceasta prevedere va afecta Clever și Star Taxi, posibil și Uber și Taxify, care nu sunt dispecerizate.
"Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi, care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi nu se pot executa decât de către dispecerii taxi autorizaţi de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau orice alte mijloace (aplicaţii informatice, comenzi on-line pe site-ul web al dispeceratului taxi) şi de a le transmite prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist", prevede regulamentul.
Citeşte aici mai multe despre noul regulament PMB.